MaiaOutdoor

De ce NU bumbac?

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Mulţi dintre cei care cumpără prima dată echipament de munte se întreabă de ce ţesătura şi hainele din bumbac nu sunt bune şi de ce profesioniştii aleg lână merino sau fibra sintetică? Un răspuns vei primi în acest articol.

maiaoutdoor.png

Alpiniştii ieri şi astăzi

Astăzi putem observa chiar şi la cei mai vechi montaniarzi trecerea la materiale mai putin tradiţionale, cum este poliesterul. Alegerea echipamentului de protecţie contra frigului şi intemperiilor este un pic mai dificilă astăzi decât în trecut, asta mai mult datorită multitudinii de materiale disponibile. Un lucru este totuşi cert, bumbacul, cu toate caracteristicile lui bune, nu mai este de mult cea mai performantă fibră pentru echipamentele outdoor.

Este adevărat faptul că acum 50 de ani mulţi alegeau doar bumbacul pentru tot ce înseamna mişcare, atât indoor cât şi outdoor. Beneficiile clare ale acestei fibre cum sunt naturaleţea, fineţea materialului la contactul cu pielea mai sensibilă, capacitatea de a absorbi umezeala, au făcut din bumbac o alegere inteligentă în trecut. Chiar şi alpiniştii, pentru primele ascensiuni, purtau un tricou sau chiar o cămaşă de bumbac. Trebuie ştiut totuşi că bumbacul are mari dezavantaje cum ar fi retenţia apei, uscarea greoaie, uzura rapidă sau greutatea mare pentru articolele termoizolante.

Ce au în plus fibrele sintetice?

 

Echipament Gravity

Zsolt Torok – Echipament Gravity

Poliesterul este, de fapt, un polimer sintetic compus din cărbuni, apă şi produse petroliere. Este adevărat că în anii ’70, când a fost creat ca și înlocuitor pentru bumbac, poliesterul era doar o fibră mai rezistentă. De atunci și până în prezent, fibrele sintetice au evoluat şi au depăşit cu mult capacităţile bumbacului.

Poliesterul oferă pe lângă rezistenţa crescută la uzură (raportată la bumbac), elasticitate sau chiar capacitatea de a absorbi apa eficient şi uscare rapidă. Puntem vorbi astăzi şi de echipament pe bază de poliester impermeabil şi în acelaşi timp respirabil sau cu protecţie împotriva razelor ultraviolete, toate lucruri foarte importante când eşti pe munte.

Rezistenţa la uzură, elasticitatea, capacitatea de absorbţie a apei şi uscarea rapidă, sunt toate caracteristici esenţiale pentru echipamentul montan, care din păcate lipsesc în cazul unui material învechit precum bumbacul.

Iar dacă vorbim de performanţă, trebuie ştiut că alegerea corectă a echipamentului este foarte importantă, mai ales atunci când avem de-a face cu intemperiile sau doar facem un efort susţinut. Astfel, cei mai mulți sportivi și specialiștii de astăzi consideră poliesterul ca fiind cel mai bun material pentru mişcarea în aer liber.

În concluzie, când eşti la munte, unde de obicei temperatura este mai scăzută şi umezeala mai mare, nu vrei să ai pe tine o bluză de bumbac imbibată cu transpiraţie, care să-ţi tină mai mult rece decât cald. De aceea alege pentru toate activităţile tale outdoor echipament de calitate special realizat din fibre sintetice performante, care oferă protecţia necesară de ploaie sau vânt, evaporă rapid transpirația, dar şi lasă corpul să respire.

Este lâna o alegere bună?

echipament ORTOVOX

Echipament ORTOVOX

Pe lângă fibrele sintetice, atât de populare tuturor brandurilor de echipamente outdoor, nemţii de la ORTOVOX oferă ca alternativă la bumbac  lâna. Trebuie ştiut că nu vorbim de acele articole din lână obişnuită, care pe lângă volumul excesiv mai şi cântăresc foarte mult, ci de o ţesătură specială din fibre naturale de lână merino.

Lâna merino este cunoscută, în rândul sportivilor, pentru că păstrează căldura atunci când temperatura este scăzută şi o eliberează atunci când este cald, oferind în acelaşi timp o elasticitate naturală şi îndepartarea mirosurilor. Amestecul special de lână, patentat de producătorul ORTOVOX, aduce în plus faţă de poliester o senzaţie plăcută la contactul cu pielea şi un efect antistatic.

Mai mult, ORTOVOX a început să folosească lâna merino, datorită proprietăţilor sale, împreună cu alte fibre sintetice pentru a realiza atât îmbrăcăminte de corp, dar şi jachete şi pantaloni cu proprietăţi impermeabile de top.

În concluzie, renunță complet la bumbac atunci când vrei să faci miscare outdoor şi alege lâna merino sau din multitudinea de materialele sintetice cu proprietăţi speciale. Vino la Maia Outdoor şi alege echipament sportiv de performanţă pentru toate escapadele tale outdoor.

MaiaOutdoor.ro

MaiaOutdoor.ro

Lasă un Comentariu

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: