De cand am inceput sa merg pe munte mi-am promis ca o sa ajung in Muntii Retezat, incurajata de opiniile celorlati muntomani, ce descriau Retezatul de o frumusete deosebita. Doar ca drumul de la Piatra Neamt in diagonala tarii nu e chiar unul scurt si nicidecum unul doar de un week-end.
Profitand insa de mini-vacanta de la mijloc de august si de vremea deosebita, nici nu a mai trebuit sa ne intrebam pe ce munte vom merge. Am pregatit, ca de fiecare data si cu acelasi entuziasm: rucsacul, cortul, sacii de dormit si tot echipamentul pentru un week-end de relaxare in camping si am pornit sa fac cunostinta cu Muntii Retzat.
Drumul de la Piatra catre Clopotiva/ Rausor ne arata cam 6 ore, legand cateva autostrazi. Cu pauze si trafic aglomerat am plusat la 7 ore drumul spre munte, dar tot a fost timp suficient sa facem un mic ocol – sa ne incalzim muschii pentru traseele mai lungi – spre Cheile Turenilor, mai mici si mai putin populare, aflate in apropierea Cheilor Turzii.
Foarte spectaculoase de sus dar foarte bogate in vegetatie de pe firul apei (un pic chiar prea ascunse as indrazni sa spun). Traseul prin chei este amenajat cu cabluri si trepte, o adevarata provocare pentru mainile mele lipsite de forta 😊.Per total a fost o escapada placuta si racoroasa pentru o zi de vara. Mai multe despre Cheile Turenilor regasiti aici.
Va recomand atentie si incaltari adecvate pentru stanca.
Din racoarea cheilor am sarit in racoarea din masina si am calatorit direct spre camping. Am ales sa campam la Retezat Retreat Camping – un camping linistit, cu semnal slab la telefon dar cu Wifi si…spre bucuria mea…cu catel si pisica. Camping-ul este inca “in formare” dar spatiile pentru campat sunt foarte aranjate si curate, un numar limitat de bai (momentan) iar pt gatirea mesei in camping e util sa ai o masuta / scaune. Daca ai obiectivul fixat pentru munte, atunci te vei odihni minunat in acest loc.
Bonus: deschiderea minunata iti va oferi o vizionare perfecta a Caii Lactee si a milioanelor de stele. Noi am profitat de week-end-ul cu Perseide si ne-am pus multe dorinte.
Nu pot sa nu va povestesc de ei:
Am ramas la camping 2 nopti si, asa cum am descoperit in ultima vreme, nici un camping nu e complet fara un mustacios mic sau mare. Aici erau 2 mustaciosi mari (foarte mari) si plini de iubire cu numele de Bingo – deosebit de interesat de ce se serveste la fiecare cort si Arno – un pic mai timid dar cu chef de joaca cu colegul lui. Ambii au avut un mare noroc in viata, fiind salvati de pe munte si ingrijiti de proprietarul campingului.
Pe langa cei 2 mustaciosi mari a aparut si unul mic si torcaicios, la fel de curios la fiecare punga care se auzea fosnind pe langa cort. Avandu-l in spate pe Bingo, tupeul mustaciosului mic…era pe masura.
Revenind la munte 😊 – caci despre animalute as putea sa povestesc pana maine. Pentru ca ziua de drum a fost sambata, duminica a fost ziua de plecare spre varf. Pentru aceasta tura in Retezat am ales traseul Rausor – Varful Retezat si retur.
Noi matinali, ca de obicei, am plecat din camping catre Rausor (eram cam la 15 km distanta de statiune) si am pornit urcarea pe la ora 08.00. Si ce urcare…din aceea care sa iti trezeasca inima, in caz ca ramasese adormita pe la cort. Eram pregatita psihologic si la picioare pentru o zi lunga (ma gandeam la vreo 8-9 ore). Auzisem de traseele din Retezat ca sunt mai lungi. Mai repede decat am crezut am iesit din padure, in ceea ce credeam a fi golul alpin, dar mai degraba as zice in “golul alpin deltic”. O vegetatie atat de bogata la iesirea din padure…cu flori si brusturi si zumzait de albine de zici ca intrasem intr-o stupina.
Ma tot gandeam unde sunt pietrele Retezatului de care tot auzisem. Ei bine, dupa ce am iesit din jungle alpina am ajuns brusc in lumea stancilor…si, dupa vederea mea, am zis ca merge repede acest pasaj. Am constatat insa ca unele lespezi erau mai mari decat mine si am avut ceva de luptat cu traversarea lor.
Nota: va fac o mentiune – o tehnica de parcurgere a acestor lespezi – cu incredere, echilibru si papuci buni. Eu…am avut papuci buni, increderea si echilibrul le-am gasit ocazional, in special pe dalele mari. Cele mai ascutite m-au cam incetinit. Sa porniti in Retezat cu bocanci in picioare, cu talpa aderenta si care sa va asigure suport gleznei si stabilitate.
Primul “rau” de pietre l-am trecut si am ajuns la bifurcatia catre Lacul glaciar Stevia sau varful Retezat. Am lasat lacul pentru intoarcere si am profitat de cerul senin sa prindem un peisaj deosebit pe varf. Si am tot urcat si urcat peste rauri de pietre si in zig-zag pana la saua Loloaia…cand mi s-au terminat bateriile, fix cand incepea urcarea catre varf.
Am mai avut ture cand s-a terminat energia pe la jumatatea traseului sau dupa o portiune solicitanta si atunci apelez la rezerva de zahar din rucsac (se accepta chiar si in diete 😊 ).
Pe langa pachetelul pentru varf si sticla de apa, va recomand sa aveti intotdeauna la voi un baton energizant. Eu functionez cu Twix, Mars, Bounty, Snickers (si nu fac reclama) – ceva sa fie dulce si sa aiba si o sursa de grasime: cocos, arahide, etc. Pot face minuni cand va simtiti epuizati sau inaintea unei urcari.
Dupa scurtul popas glucidic am pornit urcarea abrupta catre varf, nu inainte de a traversa un nou sir de pietre. Privelistea se deschide acum catre vf Peleaga si vf Papusa in stanga urcarii noastre iar in dreapta, jos in vale, mititel se vede lacul Stevia – oare o sa mai am energie si pentru el? Deja ma gandeam ca trebuie sa revin in Retezat si pentru varful Peleaga si lacul Bucura – dar mai intai sa ajung pe varful de astazi. Urcarea e pieptis si eu ma gandeam deja, oare cum o sa cobor?!? 😊 sa nu alunec (dar…mai e si pana acolo).
Batonul de ciocolata si-a facut efectul maxim pe urcarea finala si iata-ma ajunsa pe platoul retezat al varfului, printre nori in miscare, soare si pietre si alti cativa temerari.
E splendind in Retezat. Greu…dar frumos. Cum altfel sa apreciezi asa spectacol daca nu ai depunde un efort pentru el. Din nou am fost norocosi si am avut parte de vizibilitate si sincronizare perfecta – dupa cateva poze cu si de pe varf, peisajul a inceput sa se inchida si norii sa se adune.
Coborarea a fost…cu grija si cu mainile tot pe stanca (Atentie sporita recomand tuturor!) si…destul de rapida. In mai putin de 1 ora eram din nou la intersectia catre Lacul Stevia, unde am ezitat un minut, de fapt genunchii mei…dar i-am motivat spunandu-le ca nu vom mai veni pe aceasta parte a muntelui data viitoare. Si am ajuns si la lac, traversand lespezi si mai mari de data aceasta.
Nu va imaginati ca este un munte imposibil. Traseul este ceva mai solicitant dar poate fi parcurs cu echipamentul adecvat pe parcursul unei zile (nu uitati sa consultati si prognoza meteo). Pentru mine, fiind prima data, a fost impresionant si de aici toate reactiile mele de mai sus.
Cateva poze ici, cateva poze colo…marmote nu am vazut, dar le-am auzit (era prea multa lume) si am ajuns in nou la marginea padurii, pe coborare si ce sa vezi – iar s-a terminat rezerva de energie, chiar si aceea suplimentata. Am mai luat un “boost” mic ambalat si tot la vale direct.
Traseul nostru a fost fix 6 ore – 3 ore la urcare si 3 ore la coborare, si desi am fost in graficul de pe marcaje, as zice totusi sa plusati la timpi cand va aceti planurile de traseu. Noi nu am avut rucsaci grei si am mers repejor.
Ne bucuram de munte dar si de relaxare, si e important sa le combinam, astfel ca dupa-amiaza alaturi de Bingo, Arno si pisicul de camping (a carui nume nu l-am aflat) a fost o adevaata desfatare.
Planul era ca a doua zi sa facem un traseu si in Parang (culmea…nici acolo nu am apucat sa ajung pana acum) dar maretia Retezatului a lasat ceva urme “musculare” si am ales putina istorie (la Sarmisegetuza Regia) in locul traseelor montane. Pe data viitoare am deja planul de traseu.
Cu siguranta nu va pot spune ca am strabatut Muntii Retezat, ci doar o frantura din ei, dar ce va pot spune sigur este ca muntele acesta este unul deosebit, unic si care trebuie revazut.
Pana data viitoare sa aveti Carari cu Soare.
Andreea