De mult nu am mai scris o fila de jurnal, si nu pentru ca nu am fost activa, ci mai degraba pentru ca nu am mai ajuns pe meleaguri noi sau la altitudini mai mari.
Week-end-ul trecut a fost unul programat pentru munte inca de la inceputul saptamanii iar gandul imi era deja la cort in Plaiul Foii cu creasta Pietrei Craiului in obiectiv. Vremea insa nu a fost de acord cu planurile noastre iar joi dupa-amiaza, intr-o cautare pe Meteoblue (where to go – sa eviti ploaia) am primit ca destinatie Muntii Macin. OK, acolo mergem!
Ziua 1 – Un drum si o intalnire marcanta la ceas de seara
Am mai fost in Muntii Macin, in facultate, in practica din anul I – indepartata istorie…cat sa nu mai tin minte nimic. Drum lung de la noi din zona, dar perspectiva unei seri la cort a scurtat timpul, iar trecerea rapida cu bac-ul la Braila a fost un bonus.
Sfat extra util: va spun din capul locului, mergeti la Braila pentru a traversa Dunarea. Experienta de retur de la Galati are doar un “dislike” din partea mea – asta daca aveti planuri de Macin in perioada imediat urmatoare, pana la inaugurarea mult asteptatului pod rutier.
Revenind la drum, am pornit in jurul orei 14.30 din Piatra Neamt si pe la ora 19.30 eram deja parcati in locul de camping de la poalele Culmii Pricopanului. Nu cred ca a durat mai mult de 10 minute sa montam cortul, sa scoatem scaunele si masuta si…relax. Caldura mare…dar eu una nu ma plang. In fata noastra Culmea Pricopanului se ridica intr-o combinatie de deal domol cu stanci si imaginea unei pajisti alpine. In spate…lanuri de grau si porumb se amesteca intr-o combinatie cromatica de galben si verde, pe care eu personal o ador, inchisa la orizont de un soare portocaliu in apus. Mirific…momentan.
In paduricea ca o oaza de la intrarea in traseu, chiar langa locul de campare era o atmosfera electrica. Recunosc ca prima data m-am uitat dupa stalpi de electricitate (desi nu ar fi fost greu de reperat 😊) pana sa deduc ca zumzaiala ca unui stalp de inalta tensiune sa vina de la greieri. Greieri am mai auzit, dar am aflat abia a doua zi de ce era intensitatea atat de mare. Va povestesc mai incolo despre intanirea magica…
In aceasta coloana sonora de zeci de mii de volti (sau picioare) se auzea ici colo si cate un bazz bazz de tantar. Am realizat abia la destinatie ca nu am luat nimic contra lor, dar, avand in vedere ca era doar ici, colo cate unul am zis ca o aa le facem fata. Gresit!
Cred ca acei unu, doi tantari de ne-au dat tarcoale la apusul soarelui erau iscoade, pentru ca adevaratele trupe sa iasa la atac odata cu aparitia primelor stele. In zadar mi-am planificat sa vad Calea Lactee (mai ales ca luminile urbane erau foarte departe). Mai in gluma, mai in serios am ajuns si la sfatul mamei “te bagi in masina, inchizi geamurile si…te uiti la stele”, doar ca la un moment dat trebuie sa mai si respiri 😊 si atunci astia micii ataca. Desi am rapus si noi cativa ne-am declarant invinsi si ne-am refugiat in cort. Sa vada ei Calea Lactee in seara asta…eu in alta zi.
Sfat util: nu uita niciodata sa pui in rucsac si Autan-ul sau chiar ceva mai concentrat pentru zonele mai joase de relief si in apropierea apei. Sigur nu il mai uit. Aaa si inca ceva, ce am descoperit in a doua seara…aplica generos Autan si sub tricou, pantaloni …peste tot, pentru ca hainele nu le opresc…setea.
Despre echipamentul de camping, avand in vedere perioada din an in care ne aflam am ales cel mai subtire sac de dormit, cu o temperatura de confort pe la +7…+11 grade, ar fi mers si fara el…dar personal nu pot dormi daca nu sunt acoperita cu ceva.
Desi week-endurile sunt pentru voie buna, relaxare si uneori un pic de leneveala, in Macin am ales sa pornim de dimineata pe traseu, pentru a evita canicula anuntata in timpul zilei si oboseala. O sa spuneti ca la asa altitudine mica, nu are cum sa fie greu. Va zic ca DA. In soare puternic chiar si un deal poate aduce provocari si nu trebuie subestimata insolatia.
Daca va ganditi ca nu am avut la mine nici crema de soare…ei bine nu, aceasta a fost prima pe care am pus-o in rucsac. M-am temut de soare (sunt patita) dar am uitat de tantari.
Ziua 2 – Amintiri post-belice si gasirea taramului magic
Am pornit la 7.30 pe traseu dupa cafeluta bauta la primus, cort strans si masina parcata la umbra (pentru cam fix 10 min 😊).
Traseul zilei era gandit la 3h – 3 1/2h dus intors, respectiv urcat pe culme si retur pe la baza. Prima portiune din traseu, paduricea de la baza culmii, am traversat-o in cateva minute, desi as fi vrut sa fac cateva poze la spinii care aratau ca niste cactusi din desert. Dar ghici cine se ascundea aici de soarele ce crestea in intensitate? Bataloianele cu trompe piscatoare. Se pare ca am intrat in ascunzatoarea lor si am fost nevoiti sa marim pasul si sa iesim imediat de acolo.
Odata iesiti din padurea bazaitorilor am ajuns in culmea golasa a Pricopanului. Va spun sincer ma asteptam sa gasesc un peisaj secetos, aproape de savana, dar in schimb am gasit o varietate de flori si culori, imprastiate printre trovanti si stanci. La putin timp dupa iesirea in “golul alpin dobrogean” – si spun asta pentru ca peisajul este unul similar dar mixat cu temperaturi ridicate si o usoara salinitate – m-am oprit sa dau prioritate unui gandac mare in mijlocul cararii. Am crezut initial ca e o caradasca, doar ca ii lipseau clestii, si la o privire mai atenta am descoperit ca “micul balaur” era de fapt un greiere, un mega greiere. Nu stiu ce mananca insectile astea pe aici dar iau proportii fantasmagorice. Acum am inteles de ce un simplu “cri cri” de greier are alti decibeli aici. Las mai jos portret de mic electrician.
Dupa ce m-am lamurit cu ce fel de insecte am de-a face pe aceste meleaguri, ne-am continuat urcarea si dupa scurt timp (30`) am ajuns in zona de creasta, indreptandu-ne catre crucea Macin ce strajuieste primul varf. Traseul urca si coboara nu foarte abrup iar timpii de parcurgere sunt relatie scurti intre varfurile culmii.
Echipament: va recomand o pereche de semighete pe aceasta poteca – chiar si de piele; modelul meu de alergare cu plasa a fost foarte usor si respirabil dar am cules o gramada de spice, de zici ca eram pernuta pentru ace si din cand in cand trebuia sa ma opresc sa le dau jos pentru ca intepau si erau ff inconfortabile daca ajungeau la interior. Sunt bune si protectiile/ parazapezile scurte de alergare.
De la cruce am pornit sa bifam pe rand varfurile Culmii Pricopanului: Vraju, Piatra Raioasa, Sulukul Mic si Sulukul Mare. Pe drum ne-am intalnit cu alti participant la trafic, Stateau cam in mijlocul cararii dar erau tare simpatici. Broasa testoasa dobrogeana este specie protejeata in Parcul National Macin si ne-am bucurat sa intalnim mai multe exemplare acolo in varful potecii. Daca pe langa prima testoasa puteam trece lejer fara sa o observ, noroc de Marian care m-a tras de maneca…”nu ai vazut nimic? “ (ce-i drept era ceva mai camuflata pentru ochii mei la marginea unui smoc de iarba) pe urmatoarele nu le-am mai ratat cu privirea. Am constatat, aproximand dupa dimensiunea lor, ca exemplarele mai tinere erau la baza muntelui iar cele mai in varsta la partea superioara. Le-a luat ceva ani sa ajunga sus 😊.
Desi planul initial a fost sa coboram dupa varful Sulukul Mare pe drumul la baza muntelui, ne-am intors partial pe traseul pe care am venit si asta pentru ca acolo sus pe culmea batea o briza placuta care mai domolea din caldura ce incepea sa se instaleze.
Nota: Nu uitati sa va luati reserve de apa la voi pentru ca se consuma repede in zilele calduroase. Traseul nu are surse de apa, desi pe harta aparea un izvor la plecarea in traseu (Fantana de leac), imediat dupa intrarea in zona parcului, dar din pacate nu am putut sa ne alimentam de acolo. Aveti sursa de apa in curtea manastirii Izv Tamaduirii de la baza.
La ora 11 am fost inapoi la masina si cred ca e cea mai buna optiune sa faci trasee matinale in Macin si sa iti aloci timp in restul zilei sa explorezi si imprejurimile.
Noi ne-am propus pentru a doua pare a zilei sa mergem la Lacul Icobdeal. E mic, atat de mic incat a trebui sa dau muult zoom pe Maps – dar e o “estenta tare”. Lacul Iacobdeal s-a format in urma dinamitarii unei galerii de granit, sunt foarte multe cariere de piatra in zona, in anul 1930 iar in urma exploziei panza freatica a iesit abundent la suprafata formand acest lac. Are aproximativ 30m adancime iar legenda spune ca apa a umplutat atat de repede galeria incat au ramas pe fundul lacului utilaje. Lacul este popular pe plan local, avand o adancime mare chiar de la mal este o atractie si un prilej de distractie pentru cei mai curajosi in arta plonjonului de la inaltime.
Accesul la lac dintre Macin este mai usor si rapid prin localitatea Turcoaia, dar cum noi povesteam de zor despre testoase si alti greieri am ratat intrarea la dreapta spre localitate si ghidati de GPS am luat-o peste deal, pe langa locul fosilifer Dealul Bujoarele, curiosi si noi si fauna din zona daca o sa ajungem la destinatie. Drumul este unul de cariera, pietruit, acceptabil, ce in final se intersecteaza cu drumul din Turcoaia si ajunge la lac. Daca ajungeti in zona aceasta a Dobrogei, puneti lacul pe traseul vostru, merita vazut.
Dupa ce am zabovit mai bine de o ora la Icobdeal si nu am rezistat tentatiei de a ne racori un pic in apa lacului (asa cum va spuneam zona este destul de animata si ai unde sa iei si o inghetata si o apa rece si chiar sa mananci) am pornit spre localitatea Greci in cautarea unui camping amenajat.
Si de data aceasta l-am lasat pe dl. Google sa ne dea sugestii si chiar la intrarea in Geci veti gasi Camping Turtle. Ne-a placut numele si pentru ca ne-au placut si testoasele din Dobrogea am zis sa intram sa vedem cum e …si e minunat, atat va zic.
E o livada de meri si ciresi ingrijiti cu mare atentie de gazda, e un loc perfect de pus cortul sau rulota. Ai bucatarie amenajata, dusuri, masute si desigur testoase – aici sunt specii de apa. Au si o mica piscina vedetele locatiei. Bonus pentru mine…au si pisici. Atat mi-a fost…nici nu am vrut sa mai vedem alte locatii. Am pus cortul si am fugit sa luam spray de lupta …anti-tantari pentru ca venea seara.
Ne doream sa facem o urcare si pe varful Tutuiatu, dar gradele nu au vrut sa scada nici la 6-7 seara, tot pe la 35 erau, si parca le resimteam in genunchii care nu mai vroiau sa “traga la deal”. Asa ca am urcat doar jumatate din traseul catre varf, suficient cat sa admiram de sus localitatea Greci, care pare ca e o oaza de verde in mijlocul desertului de spice de grau.
Ne-am intors in camping-ul cu animalute si am stat de vorba cu dl Adrian (gazda noastra) care ne-a dat cateva recomandari pentru traseul nostru de a doua zi si ne-a mai povestit din istoria locului si influentele din regiune.
Ziua 3 – Parfum de tei si stropi de furtuna
Ziua de duminica am lasat-o pentru o vizita in orasul Tulcea, in care nu am mai ajuns pana acum (…si nu, nu am fost in Delta inca) si drumul spre casa. La recomandarea dlui Adrian, din camping, am facut un mic ocol spre Valea Teilor, din localitatea Niculitel, catre manastirea aflata la baza padurii de tei – alt unicat al zonei Dobrogea. Bonus pentru noi, am prins padurea de tei in plina floare. Nu insist pe arhitectura sau detaliile istorice ale locatiei dar daca ajungeti in zona intrati in curtea manastirii. Este o gradina botanica in toata splendoarea cu o varietate de culori si plante. A meritat drumul, care e un pic mai anevoios, ingust si ceva mai aglomerat intr-o zi de duminica dimineata, cum ne-am nimerit noi, dar nu e foarte lung.
Parfumul de tei ne-a insotit pe tot drumul de la Niculitel pana la Manastirea Cocos – care m-a facut curioasa prin prisma numelui (care am descoperit ca vine de la numele dealului la baza careia se afla). Ce e interesant la manastirea Cocos? Mozaicul impresionant ce imbraca tot interiorul bisericii. E ceva specific bisericilor din Dobrogea, datorita multiplelor influente culturale. Daca sunteti in drum spre Tulcea merita sa opriti pentru o privire (fiind in zi de duminica ne-am nimerit in plina slujba si nu am putut face poze)
Am fost norocosi cu vremea pana la terminarea vizitei in Tulcea si pe lunga asteptare pentru trecerea cu bac-ul de la Galati. Urcarea pe bac a venit cu un super view asupra furtunii ce avea sa se reverse peste Galati chiar in momentul in care noi travesam orasul. De mult nu mai prinsesem asa ploaie, dar a avut si ea farmecul ei.
V-am spus o poveste mai lunga astazi dar asta pentru ca am vrut sa descriu tot tabloul pe care Muntii Macin si imprejurimile il ofera – cu relief, cu istorie, cu manastiri cu soare si tantari ei. Indiferent daca va place muntele sau marea, altitudinile grandioase sau intinderile domoale cu apa nu ocoliti Dobrogea si Parcul National Macin. Cred ca lunile mai-iunie ofera maximul acestei zonei din punct de vedere al florei. Acordati-va timp si pentru imrejurimile muntilor pentru ca vor rasplati curiozitatea.
Pana la urmatoarea fila de jurnal sa aveti spor la calatorii si Carari cu Soare.