Intr-o zi de week-end insorita pasionatii de voie buna si apa au avut parte La Caiace de un mini-curs de initiere in Stand Up Paddle Boarding sau mai simplu SUP, oferit de pasionații de la Ride&Shine Romania.
Stand Up Paddle Boarding-ul (SUP) este un sport nautic cu o creştere rapidă în popularitate la nivel mondial, datorită uşurinţei cu care se însuşesc principiile de bază, al siguranţei şi al versatilităţii sportului.
Dupa cateva minute de instructaj la/pe sol, curajosii au fost lansati “pe apa” insotiti de instructori. Au fost zambete, momente de echilibristica si ocazional o intalnire cu apa dar mai ales multa voe buna La Caiace.
Toate cele 4 serii de SUP-isi au reusit sa “vasleasca” in picioare pe luciul apei. Iata-le performantele
Seria 1 – seria cu un pic de vant din toate directiile.
Seria 2 – SUP si un pic de Wind-surf
Seria 3 – Full SUN
SUP – La Caiace
Seria 4 – inchizatorii la Apus
Te astepta La Caiace vara aceasta – mai avem multe evenimente pregatite pentru zile insorite cu distractie.
Indicele UV este o unitate internațională standard de măsurare a intensității radiațiilor ultraviolete solare ce pot produce arsuri solare le nivelul pielii. Aceste sunt măsurate la un anumit moment și într-un anumit loc.
Scala indicelui UV a fost dezvoltată de oamenii de știință canadieni în 1992 și adoptată de Organizația Mondială a Sănătății și de Organizația Meteorologică Mondială în 1994.
Scara indicelui UV se întinde de la 0 la 11+, în funcție de condițiile atmosferice.
Protecția necesară înseamnă: cremă ori loțiune solară cu factor de protecție SPF, ideal peste 30, purtarea ochelarilor de soare, purtarea unei pălării, precum și a sta la umbră.
Atunci când indicele este peste 11, este recomandat, ca, alături de măsurile de protecție enunțate mai sus, să nu ieși din casă între orele 10 și 16, atunci când intensitatea radiațiilor UV este la maxim.
In perioada 2-4 iulie a avut loc in Parcul National Cheile Bicazului – Hasmas traditionala Cupa a C.E.T. Iacomi. An de an membrii mai vechi sau mai noi ai clubului montan dar si invitatii lor se reunesc pentru trasee, diverse probe dar mai ales pentru (re)intalniri si amintiri de munte.
Anul acesta invitatii au putut alege urmatoarele probe:
Proba teoretica – pentru care au avut si bibliografie de studiu – Proba a cuprins întrebări din domeniile: Geografie (zonă, meteo, floră-faună); Activitați montane (alpinism, trekking, camping); Riscuri, salvare, prim-ajutor
Traseul de regularitate – A cuprins traseul Hotel Turist – Șaua Suhard (TA) – Vf. Suhardul Mic (TA) – Șaua Suhard (TA) – Cheile Cupașului (BG) – Gura Cupașului (PA) – Hotel Turist (DN 12C, BG). Traseul este cu grad mediu de dificultate.
Proba de alpinism – S-a desfasurat la stanca, pe traseul amenajat la Peretele Poștei
Proba de orientare turistică
Proba surpriză
Proba cultural-artistică – A constat in prezentarea a 3 melodii, 2 poezii şi o scenetă umoristică intr-un timp alocat de 25 de minute pentru fiecare echipă;
Membrii clubului Iacomi au transmis urmatorul mesaj la incheierea acestei editii:
“Multumim tuturor participantilor pentru prezenta, multumim tinerilor nostri voluntari pentru ajutor si energia vie, mereu inspirationala, multumim deasemeni pentru ajutor celor care s-au implicat activ alaturi de noi in realizarea acestui eveniment si desigur sponsorilor: EMA, MAIA OUTDOOR, si IZOTEC! Sa ne revedem cu bine, dragi prieteni si la anul care vine, cel putin la fel de voiosi, sanatosi si optimisti!”
Mai jos cateva fotografii de pe parcursul week-end-ului alaturi de membrii clubului Iacomi si invitatii lor.
Deși tura în Munții Rodnei a fost cu ceva timp în urmă și inițial am zis că nu voi povesti despre aceasta scurtă și intensă aventură am revenit asupra deciziei. Nu a fost o tură lungă și nici bogată în fotografii (adunate să fie doar vreo 10), dar a fost o tură din care cu siguranță am mai învățat ceva.
Traseul ales a fost Pasul Prislop – Șaua Gărgălău – Vârful Gărgălău (2159 m) – un traseu ușor, de trekking, dus și întors pe aceeași rută (2.5h la dus și cam tot atât la întors – 5h total).
Ca niște drumeți responsabili am consultat starea vremii cu o zi înainte de a porni în tura, 45% șanse ploaie undeva pe la ora trei, timp suficient ca noi să ajungem înapoi la mașina. Și-am pornit matinali din Piatra Neamț iar la ora 9 eram deja ajunși la punctul de start. Totul bine și frumos, soare și vreme bună.
Prima bulină neagrăpe care mi-o acord – pe parcursul dimineții cei de la ANM au actualizat prognoza și au emis mai multe coduri de precipitații ce includeau și zona traseului nostru (chiar unul portocaliu). Din păcate ajunși sus în pasul Prislop am constantatat că semnalul telefonului a rămas jos si nu am avut cunoștință de ultimele modificări. Buni bazați ca ploaia vine după masă.
Traseul până în Poiana Știol, la interesecția cu traseul spre Cascada Cailor e o plimbare pe drum forestier. A fost o zi cu puține mașini iar stânile erau departe. Ultima încercare pe acest traseu, în iarnă nu a avut succes din cauza zăpezii mari, mai ales pentru cei ce nu erau pe ski-uri de tură (asta fiind eu) dar și a ceții.
De data aceasta se zăreau pe vf Musceta ceva petice de zapadă iar spre Gărgălau nu prea se zărea nimic – șaua și varful fiind în nori. Kilometrii au curs unul dupa altul și după mici pauze de dulce și câteva fotografii cu primele flori de rhododendron am început urcarea către Șaua Gărgălau. Și tot aici au început și primii stropi de ploaie.
A două bulină neagră: nu părea o ploaie foarte amenințătoare ci mai degrabă câțiva stropi răzleți din plafonul de nori de care ne apropiam. Am pus doar geaca de ploaie și m-a dus gandul și spre parazapezi că ar fi util să le pun peste bocanci, dar am zis că nu va fi necesar și am continuat. Una este ceea ce crezi și alta este realitatea, nu întordeauna coincid.
Am ajuns în creasta dar nu am mai oprit la refugiu, pentru că ploaia mai că se oprise și mai erau alte persoane care se îndreptau spre el. Chiar dacă vârful părea în nori am zis să înaintam spre el un pic. Nu e nici prima și nu sunt convinsă că ultima dată când mergem prin plafonul de nori.
A treia și cea mai neagra bulină: am continuat traseul, deși la 10 min după ce trecusem de refugiu stropii de ploaie au devenit mai mari iar vântul a prins ceva putere. Ce a urmat? A urmat ploaia de la ora 3 care a prins ceva viteza și a ajuns la prânz, fix când noi eram pe creastă.
Desigur experienta a fost una inedită și pe alocuri înspăimântătoare. Nu am ajuns pe vârf (cred ca ne-am oprit pe la cota 2000m) pentru că am facut cale întoarsă imediat ce ploaia a devenit torențială. Și asta brusc. A plouat atât de tare încât pantalonii arătau de parca i-am scos din mașina de spălat, fără program de stoarcere. Iar toată apa din ei s-a scurs în bocanci, pentru că parazăpezile stateau ferite de ploaie în rucsac ( nu mai aveam cum să mă opresc să le pun, acum râd si mă cert în același timp de cât de leneșă am fost). De suprapantaloni nu mai zic nimic, aceia stăteau și mai bine pe raft…în magazin.
Partea înspăimântătoare a venit când printre stropii de ploaie și rafalele puternice s-au mai strecurat și niște bucățele de gheată. Atât de tare ploua, apoape că nu îl mai zăream pe Marian care era la 2-3 m în fața mea într-o geaca de un portocaliu viu. În momentul acela ai vrea să te oprești și să aștepți să treacă, dar dacă te oprești îți scade temperatura instant (vă spun eu, m-am oprit o clipă…bad idea).
Partea bună în situația aceasta?! A fost doar ploaie și vânt și nici un fulger. Asta cred că mai lipsea și panica era garantată.
Cam asa arata ploaia
Nu știu exact cât timp am parcurs prin ploaie (cred că aprox 10-15 min), am cam pierdut noțiunea timpului, pentru că mă concentram doar pe potecă și cum să îmi păstrez echilibrul și energia, dar am ajuns înapoi la refugiu. De data asta am intrat pentru a mai pune pe noi ce mai aveam prin rucsac. Multă lume la refugiu, noroc că e încăpător și trainic mulțumită celor de la HPM Iași. Desigur după 10 min ploaia abundentă s-a domolit.
Status echipament:
bocanci – uzi în interior, asta pentru că la exterior până la sfârșitul turei pielea deja se vedea uscata; dar odată udați în interior nu se usucă așa repede
pantaloni – ca în mașina de spălat
șapca– ca la duș
sub geacă – ghici? Totul uscat!!! Ploaia nu a trecut de geacă și a fost foarte confortabil. (ce bine era dacă aveam și suprapantalonii și parazapezile)
La reugiu am pus un polar sub geacă și imediat m-am simtit mai bine. Am mai pus o bandana, luat mănușile în mâini și cam atat. Nu am schimbat șosete pentru că se udau la loc în bocanci.
Traseul de întoarcere a fost pe repede înainte pentru a păstra energia și căldura acumulată (asta că să nu spun că vroiam să îmi usuc din mers pantalonii). Soarele nu s-a mai arătat iar dacă făceam pauzâ senzația de frig reapărea. Cheia e să nu te oprești – sigur mai poți un pic oricât de obosit ai fi.
Vă spuneam că tura nu a fost bogată în fotografii dar a fost suficientă pentru a aduna amintiri.
Foarte IMPORTANT de reținut (sau lecția pe care am invatat-o eu):
Echipamentul de ploaie NU trebuie să lipsească din rucsac, indiferent de vreme – geaca de ploaie, suprapantaloni (eu una nu o sa îi mai las), un poncho de ploaie în plus și parazapezile pot face minuni
Consultp prognoza – cât de des se poate și pe mai multe site-uri
Nu porni pe trasee, mai ales în zone expuse dacă sunt avertizări de vreme severă – chiar dacă, poate au fost și zile mai norocoase când deși au fost avertizări nu ai văzut nici un strop; nu e o garanție că norii nu vor veni.
Nu te baza exclusiv pe estimările de timp când vine ploaia (a se vedea cazul de față cu ploaia de la ora 3)
Nu contiua dacă vremea se înrăutățește și coboară către o zonă sigură
Nu uita de un rând de haine de schimb în rucsac și încă unul la mașină/ cort.
Chiar dacă e miezul verii nu pleca pe mmunte fără mănuși, căciulă, bandană, șosete
Nu uita de informațiile utile în caz că situația devine extremă – nu au fost descărcări electrice, dar e bine să știi cum te protejezi de fulgere pe munte
Să aveți doar cărări cu soare iar ploaiă să vină când sunteți deja la cabană!
Tabără de week-end cu inițiere în drumeție, cort, adăposturi, orientare, deplasare, programare tură, obținere foc, apă, gătit individual și comunitar, igiena camping.
Ora 17.00- adunarea, ne cunoaștem, instalare cort/hamac/adăpost improvizat
Ora 19.00- pregătim cina comunitar, principii alimentare și de igienă în campare
Ora 20.00- masa, igienizare veselă, povești la foc
Sâmbătă, 17 Iulie
Ora 7.00- deșteptarea, igiena
Ora 8.00- micul dejun preparat comunitar
Ora 9.00- atelier de deplasare, orientare, cu ieșire în natură
Ora 13.00- masa de prânz, relaxare
Ora 16.00- atelier de foc, resurse, metode de obținere, întreținere, stingere, leave no trace, scule și tehnici
Ora 19.00- cina comunitară, continuată de foc de tabără cu bezele la foc
Duminică, 18 Iulie
Ora 7.00- deșteptarea, igiena
Ora 8.00- micul dejun preparat comunitar
Ora 9.00- atelier noduri, discuții libere
Ora 13.00- masa de prânz, individual
Ora 16.00- concluzii, Q&A
Ora 17.00- final întâlnire
Week-end de inițiere în drumeție, cort, adăposturi, orientare, deplasare, programare tură, obținere foc, apă, gătit individual și comunitar, igiena camping.
Locație- 5 km lângă Piatra Neamț, intr-un cadru natural sălbatic, propice unui experiențe reale și cât mai fidele cu cele întâlnite în natură.
Condiții de participare:
Vârsta minimă 10 ani;
Copiii între 10 și 14 ani vor fi însoțiți de un adult. Copiii până în 14 ani nu vor participa efectiv la instruire, ci vor beneficia de informații prin intermediul părintelui însoțitor;
Copii între 14 și 18 ani pot participa neînsoțiți doar cu acordul scris al unui părinte/tutore;
Fiecare participant trebuie să aibă propriul sac de dormit. Doar corturile vor fi puse la dispoziție de organizator.
Îmbrăcamintea trebuie sa fie lejeră, specifică activităților montane. Obligatoriu echipamentul trebuie să includă: bocanci, rucsac, pelerină de ploaie.
Tarife:
250 lei copil între 10 – 14 ani (neparticipant propriu-zis la cursuri)
600 lei de persoana peste 14 ani;
Tariful pentru tabără include:
Ingredientele pentru masa pe tot parcursul celor 3 zile ( vineri – cina, sâmbătă – mic dejun, prânz și cina, duminică – mic dejun, prânz). Masa și toate operațiunile specifice vor fi realizate la comun de toți participanții la curs;
Corturile pentru cazare, 2 nopti, vineri și sâmbătă;
Materialele folosite in timpul cursului.
Informatiile vor fi oferite de Ben Brucker, meșter popular și Outdoor Qualified Trainer.
Tariful NU include:
Costurile de deplasare până la locul desfășurării evenimentului.
Condiții rezervare:
Pentru rezervarea locului este necesară plata unui avans de 50% din taxa de participare și completarea fișei de înscriere.
Locurile se rezervă în ordinea achitării avansului, în limita disponibilității.
Prin plata avansului sau prin completarea fișei de înscriere participantul confirmă că a citit și a acceptat termenii și condițiile rezervării și participării la activitate, indiferent dacă a fost semnat sau nu un act scris.
Mult așteptatul sezon cald e pe cale să sosească și odată cu el și gândurile noastre de vacanță. Deși anul rămâne sub semnul pandemiei (momentan) sunt o serie de activități pe care le putem planifica în acest an. Via Transilvanica este unul din traseele tot mai dorite de mulți dintre noi.
Via Transilvanica
Via Transilvanica este un traseu de aproximativ 1.200 de kilometri (în lucru) care dezvăluie 2.000 de ani de istorie a Transilvaniei, de la Putna la Drobeta Tr-Severin. Proiectul organizației Tașulasea Social invită pasionații de mișcare la o călătorie plină de istorie, cunoaștere a locurilor dar și a propriei persoane.
Via Transilvanica este împărțită în șapte regiuni istoric‑culturale: Bucovina, Ținutul de Sus, Terra Siculorum, Terra Saxonum, Valea Mureșului, Terra Daco‑Romana și Valea Cernei. Traseul se mai împarte și în cele zece județe pe care le străbate: Suceava, Bistrița‑Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș‑Severin și Mehedinți.
Via Transilvanica
În ghidul dedicat acestei călătorii invitația de a porni pe Via Transilvanica sună cam așa:
” Via Transilvanica este un drum care sparge barierele dintre generații și culturi pentru că este dedicat acelor persoane care, indiferent de vârstă, experiență sau locul de unde vin, sunt pregătite ca, pe perioada călătoriei lor, să reducă activitatea de peste zi la mers și numărul obiectelor personale pe care le transportă în rucsac la un minim necesar. Înainte de toate, acest fel de drumeție poate fi o sursă de bucurie, de vindecare sufletească sau meditație. Omul a avut dintotdeauna nevoie de povești care să dea un sens vieții. Motivul principal al acestui drum este acest aspect, al descoperirii de noi personaje, povești și bineînțeles locuri, care pot îmbogăți și vindeca sufletul și mintea călătorului.”
În același ghid al drumețului este menționată o listă de echipamente recomandate pentru călătorie. Pe lângă cele de igiena și prim ajutor regăsim echipamentele outdoor. Ca de fiecare dată va recomandăm ca echipamentul ales să fie întotdeauna adaptat traseului și sezonului.
În cazul Via Transilvanica, protecția și confortul trebuie sî fie primele criterii de alegere, datoritî duratei lungi a traseului și cu o greutate în spate. Un pic diferite față de ordinea din imaginea de mai jos, iată recomandările noastre pentru echipamente:
Încălțăminte
Cu siguranță vei avea nevoie de 2 perechi – o pereche de bocanci și ceva mai ușor pentru zilele călduroase sau pentru zilele de relax.
Bocanci – îți recomandăm să mergi pe modele 3 sezoane (mai ușori și flexibili), cu membrană Gore-Tex (pentru impermeabilitate și respirabilitate), cu inserție de spumă în călcâi (pentru amortizarea șocurilor la mersul îndelungat)
Ghete de vară – ca a 2 pereche de încălțări din bagaj. Poți alege variante din material textil, mai bine ventilate și mult mai ușoare. Poți opta pentru modele outdoor din gamele Lifestyle.
Sunt și cei care prefera sandalele outdoor (cele care au inserție de spumă în talpă) dar recomandarea noastră este să mergi pe o încălțăminte care să acopere piciorul. Eviți în acest fel pietricelele/ nisipul, arsurile solare și …urzicile 🙂
Îmbrăcăminte
Geacă de ploaie – alege o foiță ușoară, care să o poți purta atât peste un tricou cât și peste un polar. Alegerea ideală: Marmot Precip
Tricouri super-dry sau tricouri tehnice – realizate din fibre sintetice, ușoare și respirabile, ce se usucă rapid. Ex: Tricourile Bars cu fibra Coolmax. Desigur regula generală este fără bumbac. Aceasta fibră (bumbacul) abosarbe bine umezeala dar se usucă foarte greu. În plus te poti supraincalzi cu ele.
Șosete trekking – super-dry – același tip de fibre sintetice cu efect de răcoare și eliminare a umidității. Pune în rucsac mai multe perechi de șosete, de diferite grosimi și lungimi. Sosetele de trekking, chiar și cele de vară, au zone întărite/dublate pentru un plus de confort în bocanci. Pentru ghetele joase alege șosete mai scurte. Ex: Mund Andes sau Mund Sahara– pentru bocanci; și Mund Kilimanjaro, Mund Cross Mountain pentru semighete.
Marcaj Via Transilvanica
Accesorii
Rucsac mijlociu
pe scurt îl putem încadra într-un litraj între 35 și 55l. Alegerea unui rucsac pornește întotdeauna de la tura în care vom merge: câte zile și ce echipament punem în el (aflp aici cum alegi rucsacul). Dacă vrei să parcurgi mai multe zile pe Via Transilvanica trebuie să iei în calcul volumul sacului de dormit și ulterior toate celelalte articole.
Desigur un rucsac mediu te va incuraja să fii mai chibzuit la articolele împachetate, cu cât ai mai mult loc, cu atât vei pune mai multe.
Alege un rucsac cu multiple buzunare, centură la șold (care să te ajute la susținerea greutății), husă de ploaie și bretele ergonomice, căptușite cu pernuțe/mesh (pentru confort).
Sac de dormit de vară – cu greutate cât mai mică. Îți recomandăm modelele din gamele Travel cu husă de compresie, care să fie ușor de transportat în rucsac.
Unele sunt mai ușoare dar ceva mai voluminoase (izoprenul) altele sunt mai compacte dar ceva mai grele (cele autogonflabile). Izoprenele sunt mai puțin sensibile la înțepături/ agățare și pot fi transportate și pe rucsac. Recomandpm un izopren de 10sau 12 mm pentru o izolare mai buna și confort.
Saltelele autogonflabile se transportp în rucsac de obicei, au grosimi mai mari și sunt mai confortabile. Îți recomandăm să o alegi în funcție de greutate. Ex: Saltea autogonflabila Peak 25
Poți opta și pentru o saltea tip acordeon – ușor de transportat pe rucsac
Bețe trekking – te vor ajuta la menținerea posturii corecte dar și în cazul în care trebuie să te aperi în ultimul moment de câini (NU recomandăm să ameninți animalele sau lovirea lor, dar dacă nu ai cum să eviți o situație nedorită, batul de trekking te poate proteja)
Alege un model cu greutate redusă, cu mâner confortabil și format din mai multe segmente, pentru o dimensiune redusă atunci când nu le folosești (majoritatea sunt formate din 3 segmente). Sistemul de reglaj este la alegere.
Frontala – cu cât mai puternică cu atât mai bine, dar neaparat cu mai multe setări de iluminare, și nu uita și rezistența la apă (min IPX 4) Nu uita să ai la ea un acumulator reîncărcabil și un set de baterii de schimb.
Bidon apă – poți opta pentru un model mai mare sau două mai mici și chiar poți alege un model cu pereți dublii, pentru a păstra temperatura apei cât de cât. Bidon Camelbak Podium Chill, Bidon Camelbak Chute
Briceag – dintre multitudinea de modele alege unul multifuncțional care să aibă cel puțin lamă mică și mare, desfăcător conserve, forfecuță. Îți recomandăm: Victorinox briceag multifunctional Fishermann
Amnar – în loc de chibrituri sau brichetă. O variantă mai puțin sensibila la apa sau umiditate. Îți recomandăm: Amnar Light My fire Scout Bio
Dry Bag – poți păstra hainele uscate în interiorul rucsacului sau chiar sacul de dormit și tot dry-bag-ul îl poți folosi și ca husa pentru hainele murdare. Îți recomandăm: Dry Bag Richmond Hill Northfinder,
Două dintre produsele care sunt nelipsite în bagaj când ne plecam într-o excursie montană sunt o jachetă din puf și un sac de dormit din puf. Puful oferă o izolație de foarte bună care păstrează aerul cald în interior și oferă confort și un somn liniștit în cele mai vitrege condiții. Cu toate acestea, puful nu este lipsit de probleme. Atunci când este ud, se lipește și pierde foarte mult din proprietățile sale de izolare.
Din nou, tehnologia din ultimii ani s-a îmbunătățit considerabil, producătorii tratând acum membranele care acoperă produsele de puf cu tot felul de soluții care le fac hidrofobe în încercarea de a opri pătrunderea apei la materialul izolant iar acesta să iși păstreaze cât mai mult timp caracteristicile. Deși vremea umedă ar putea dăuna pufului, imaginați-vă ce va face o mașină de spălat atunci când spălăm echipamentele cu puf în condiții improprii. Chiar și noi, până acum câțiva ani am evitat să spălăm jachetele și sacii de dormit cu puf, indiferent de brandurile lor de frică să nu iși piardă proprietățile.
Asta până am descoperit produsele de de curățare profesionale. Așa că, cu o anumită îngrijorare, am aruncat una dintre jachetele mele preferate în mașina de spălat cu un capac plin de Grangers Wash + Repel Down 2 în 1. Instrucțiunile erau pentru o spălare completă la 30 ° C. Odată ce cursul s-a terminat, partea critică este să o uscați cel puțin o oră cu cele trei bile din pachet. Acestea ajută la eliminarea aglomerărilor (se pot folosi si mingi de tenis de câmp)
La detergentul Grangers Wash + Repel Down 2 în 1, formula pe bază de apă este concepută să nu dăuneze tratamentului hidrofob al pufului sau al materialului sintetic. Nu numai că spală puful și materialul exterior ci adaugă și reînprospătează tratamentul de respingere al apei.
Va recomand să folosiți întotdeauna produsele profesionale de curațare de la Grangers sau Nikwax pentru a vă bucura cât mai mult de echipamentele montane.
Ghiciți cine-i cine 🙂 . Ce pasionat de munte nu își dorește să ajungă pe cel mai înalt vârf din țara sa? Uite că până la urmă am ajuns și eu pe vf Moldoveanu (2544 m).
De data aceasta am avut parte de o vreme perfectă – la prima tentativa de anul acesta am dat înapoi din cauza unui cod de ploi (care nu a mai venit). Se tot spune că septembrie e cea mai bună lună pentru a merge în Făgăraș și noi am găsit portița perfectă.
Planul a fost cam așa:
Joi – ajungem la poalele Făgărașului și campăm
Vineri – urcăm la cabana Podragu de la Bâlea
Sâmbăta – mergem pe vârf
Duminică – ne întoarcem la Bâlea și acasă
Mai mult decât lejer și degajat. Până la urmă ne-am dat seama că l-am lungit cam mult și, de ce să nu ne relaxam noi mai mult duminică? Astfel că sâmbătă după masă am fost înapoi la Bâlea.
Ne-am luat camping…
Dar până să ajung să vă spun de crestele Făgărașului și cum mi-a rămas inima pe acolo, să vă spun de camping-ul unde am stat. Am căutat să ajungem cât mai aproape de munte pentru ca vineri să nu mai conducem mult până la intrarea în traseu. Dintr-o căutare pe Google am ales Camping Transilvania Fagaras – mare, cu iaz și multiple facilități prezentate pe site.
Bine semnalizat din șoseaua principală (DN1 – Beclean) am pornit spre camping pe un drum comunal spre un câmp larg, mărginit de Făgăraș în zare. După 1.7 km am ajuns…tot în câmp. Nu mai eram chiar siguri că am nimerit, deși indicatorul și GPS-ul ne spuneau că suntem unde trebuie. Am sunat și domnul de la camping, foarte amabil și promt ne-a direcționat în interior, pe lângă locuința lui. Unde să punem cortul…? pff la liber pe câteva hectare.
Am ajuns pe seară și sincer să vă spun prima senzație a fost ciudată. Eram într-un amestec de câmp, gara, marginea drumului…poligon de tragere. Trenul trece prin apropiere, dar în liniștea serii sunetul se propagă foarte bine, la fel și cel al armelor din poligonul de tragere aflat undeva prin zonă (a doua zi am trecut pe lângă un mega convoi militar, care probabil a avut ceva exerciții în zonă).
Dar am avut toata zona de servire a mesei pentru noi, baia la dispoziție și …țânșarii toți ai noștrii (era bun un spray dar…data viitoare). Domnul de la camping a fost foarte drăguț și ne-a tentat cu de toate și, tot el ne-a spus că au un cățel acolo care e mai curios din fire și vine pe la turiști, dar e blând.
…camping cu cățel
Blând? Un lipicios de cățel (de fapt o cățeluță) husky alb cu niște ochi de cristal. O jucărie maxim de bucuroasă că erau turiști în camping și care nu s-a dezlipit de noi până a doua zi. Dacă ne simțeam un pic stingheri singuri în camping, ne-am bucurat până la urmă de liniște, somn odihnitor și pază 100%.
Atât de mult ne-a plăcut liniștea și cățelul încât sâmbăta după traseu ne-am întors în Camping Făgăraș. Nu mai eram singuri de data asta, dar cățelul tot la noi a tras. Am aflat stând mai mult de vorbă cu proprietarul că locația a fost recent deschisă și urmează să fie “aranjată” așa cum trebuie. A devenit rapid o locație favorită ce o vom bifa în viitor.
Dar hai să urcăm Făgărașul
Ca de obicei suntem matinali și am lăsat campingul cu cățel și toata agitația de la Bâlea, ne-am strecurat printre “râuri de oi” și la 10 am pornit pe traseu.
Bâlea – Lacul Capra – Fereastra Zmeilor – Lacul Podrăgel – Cabana Podragu – 4 1/2 ore (atât am făcut noi, traseul e dat 6 ore)
Planul ințial a fost să mergem pe creastă pe la “3 pași de moarte”, Vă dați seama că după experiența cu panica din Crai nu suna prea bine pentru mine, dar atât de mult mi-am dorit să merg pe Moldoveanu că nu mai conta pe unde mă ducea Marian.
Dacă până la lacul Capra traseul a fost familar, de acolo încolo am deschis ochii mari și am absorbit cât am putut din peisaj. Și Doamne nu mă mai săturam de privit. La Fereastra Zmeilor am privit în sus către trecerea “infricoșătoare”, care nu prea se vedea din cauza norilor mohorâți ce o înconjurau. Și pentru că norii nu păreau să se dea duși, rucsacul lui Marian era cam greu și nici el nu s-a simțit foarte bine (o mică problemă la stomac) am pornit bucuroasă…la vale.
Tot o vale și o muchie e acest traseu. Cum să vă explic…cobori-urci, cobori-urci…de vreo 3 ori. Când vezi văile Făgărașului și munchiile unde trebuie să ajungi (stâlpii indicatori se vedeau destul de bine) pff…te gândesti că o să faci zile până acolo. Dar au trecut destul de repede…sau mie cel puțin așa mi s-a părut. În loc să mi se termine bateriile mai tare se încărcau. Mai greu cu aerul pe unele porțiuni, parca era cam puțin și nu îmi ajungea.
Cum Marian nu se simțea foarte bine nici poze nu prea a vrut să facă și îmi tot spunea “hai că nu mai e mult…mai avem încă o vale”. Dar eu…nu prea l-am ascultat, cred că mai mult se motiva singur, eu am avut motivație din plin. Îmi era un pic ciudă că urcam cu spatele la o frumusețe de peisaj. Marian era cu privirea în fața…la cât mai era, eu…tot cu ochii în spate la crestele minunate. Am făcut o alegere bună că am coborât pe la Lacuri pentru că ne-am bucurat de așa vreme frumoasă. Sus în creasta norii nu s-au lăsat deloc (când am ajuns la cabana am mai discutat cu turiști veniți pe “sus” și ne-au spus că a fost o ceață umedă și friguroasă).
La Lacul Podrăgel am crezut că am făcut o călătorie în timp, Fiind vineri, și mai nimeni pe traseul acesta, am avut parte de o liniște deplină. Dacă în căldarea dinainte izvoarele poartă sunetul până în vale, aici nici un izvor nu se aude. Nimic. O liniște atât de frumoasă, dacă te oprești ai senzația că s-a oprit și timpul cu tine. Câteodată mă întreb ce căutăm noi în munți să deranjăm pacea și somnul pietrelor sau liniștea vietăților de aici.
Dar gata cu reveria, iar avem de urcat. Hop și o marmotă în traseu…grăbită grăbită să ne certe că îi deranjăm week-endul. Am auzit mai multe dar doar una am apucat să zăresc.
Ultima șa, ultima coborâre, hai că se vede cabana și Lacul Podragu. La 14.30 pășeam pe treptele cabanei și ne lăsam rucsacii grei. Am luat sacii de dormit cu noi, eu mai friguroasă și mai panicată din fire l-am luat pe cel gros…deși nu e neaparat necesar. În septembrie un sac cu confort +5…+9 grade e suficient în interior. Liniște și pace la cabana, dar până spre seară locul s-a animat bine. Deci a doua zi Moldoveanu va fi destul de aglomerat.
Pentru că am ajuns devreme la cabana ne-am făcut noi calculul, ca de obicei să pornim tot de dimineață spre vârf și, dacă mergem bine, să ne întoarcem către Bâlea în aceeași zi. Nu sunt adepta turelor kilometrice, din acelea în care la final îți dai cu stângu în dreptu de oboseală, dar parcă nici să stai degeaba jumătate de zi.
Asadar pe la 8 jumatate eram deja în saci și mai ascultam povești ale colegilor de cameră iar pe la 6 foșnăiam deja rucsacii.
Spre vârf…
Traseul zilei: Cabana Podragu – vf. Viștea- vf. Moldoveanu – Cabana Podragu – Lacul Podrăgel – Fereastra Zmeilor – Transfăgărășan – Bâlea – 9 ore (luat dupa marcaje traseul ar fi fost 11 ore)
De la Cabana Podragu până pe vf Moldoveanu traseul era dat 3 1/2 ore și începe direct cu urcare. Cam bezmetică urcarea mea, până mi-am dat ritmul, dar de asta respirația a fost mai ok. Mai greu capul de dimineață, mai ales fără o cafeluță. Sus pe creste siluetele caprelor negre ne urmăreau.
După 30 min am ajuns din nou pe creastă și de aici a fost un drum plăcut pe curbă de nivel, cu mici ondulații (comparativ cu cele de ieri)
Oare de unde venim…că nici nu se mai vede, da nu mai contează….azi privirea e în față, către Viștea și Moldoveanu. Un nor mare s-a așezat pe vârf dar nu părea să stea mult pe acolo. Norocul îmi surâde de data asta. Nu se poate să fac primele 2 vârfuri ale țării în nori, macar unul să fie senin.
Viștea…pfuai ce urcare e acolo. Tot mergeam să mă apropii de ea și parca tot mai impunătoare. Am zis că nu mă uit cât mai e până în vârf, urc cu nasul în pământ…ușor, ușor. Dar parca tot aruncam câte un ochi să văd cât mai am. Hai că până la urma în 25 min am dovedit-o. Nu prea am avut răbdare să stau la poză aici pentru că în dreapta mă chema Moldoveanu. (nn. Marian s-a simțit mai bine azi și a revenit și cheful de pozat).
Vf. Vistea
Am trecut ușor Spintecătura Viștea- Moldoveanu, singura porțiune după părerea mea din traseul acesta care ar fi un pic mai dificilă și iată-mă pe vârf. Iuhuu. În care parte să mă uit? Peste tot…pentru că vremea e superbă. Am vrut să vă fac un live de pe vârf…dar nu am reușit decât un SMS către mama “am ajuns pe vârf” :). M-am bucurat nespus că am prins vreme bună, deja dinspre Valea Rea veneau niște nori…nu știu cei care au ajuns mai aproape de prânz dacă au mai avut așa view bun.
Vedere de pe vf. Moldoveanu
La 9 fix am fost pe vârf (deci 2 1/2 ore de traseu) și la 11 jumătate eram înapoi la cabană (5 ore total dus și întors de la Podragu). Am mers în ritmul nostru și eu…cu privirea prin toate părțile. Ne-am recuperat o parte din bagaj lăsat la cabană de dimineață și am luat-o din nou peste culmi spre Bâlea, pe același traseu.
Vremea la bază a fost din nou mai plăcută decât pe vârf (asta mă alint singură că am scăpat de porțiunea de la 3 pași de moarte), și se pare că mult mai multă lume a ales astăzi acest traseu. Deși nu mi s-a părut greu traseul spre Moldoveanu au fost totuși 5 ore de traseu…și mai urmau încă 4 în față. Dar bucuria și energia mea au venit din nou de la crestele Făgărașului care le aveam în față de data aceasta.
Nota: la întoarcere de la Fereastra Zmeilor am zis șa ne mai menajăm și că nu mai merge încă o urcare (deși o duceam și pe aceasta) și am tăiat traseul pe triunghi galben direct în Trasfăgărășan. De acolo am găsit o mașină care l-a dus pe Marian la Bâlea să ne recuperăm “albăstrica”.
Am poposit apoi la Albota pentru o bine meritată ciorbă și inapoi la campingul cu cățel :). Cât de mult ne-a priit liniștea de acolo.
M-am întins mult cu această pagina de jurnal, dar la munți mari și textul e pe măsură. As putea să mai scriu despre fiecare creasta în parte dar mai las și pe data viitoare,,.pentru că sigur voi reveni in Făgăraș.
Ce am reținut din această tură:
Greutatea rucscaului este foarte importantă – Făgărașul nu are trasee scurte, iar un rucsac greu, încărcat cu multe lucruri inutile nu ajută. Am cărat și noi mai mult decât aveam nevoie…dar așa am învățat.
E important să îți cunoști traseul – cât de mult și cât de greu este. Trebuie să ști că îi faci față. (noi am schimbat traseul în ziua 2 tocmai pentru că am văzut că e loc de mai mult și foarte important vremea a fost bună); bineînțeles că am întâlnit pe traseu turiști în tenisi și adidași care întrebau dacă mai e mult până la cabană.
Să vă mai zic încă odată de vreme ți de echipament – cred ca e foarte important cunoașterea prognozei pentru Făgăraș și echipamentul adecvat. Acolo schimbările vin destul de repede iar traseele fiind mai lungi nu te poți retrage chiar imediat.
Sper să descoperiți Făgărașul și să vă meargă la inimă (de munțoman). Pe mine m-a emoționat.
Vara acesta am dat startul jurnalelor de tură ceva mai târziu, pe motiv de pandemie și uite că ne-a ajuns toamna din urmă. Sperăm să fie una “la înălțime” la propriu.
După aventura de 30 km din Negoiu am ales ceva mai ușor, 20 de km doar. Lejer nu? Să fie Piatra Craiului de data asta, cu un traseu nou pentru mine, pe partea sudică.
Dar înainte să vă spun de traseu și …de unde mi-am atras porecla de “panică” vreau să vă fac un scurt review la un cort recent achiziționat: Zajo Norsk 2. De ceva vreme ne gândim la această variantă de cort pentru turele în care campăm aproape de mașină (sau chiar lângă ea). Atunci când nu ești condiționat de rucsac/ traseu un cort mai mare și spațios e ideal.
Review cort Zajo Norsk 2
A fost cam așa: am luat cortul din magazin, l-am pus în mașina și am plecat. Am ajuns pe noapte în Plaiul Foii și a fost ca la Kinder cu surprize 🙂 când l-am desfăcut. Câteodată suntem (și eu și Marian) tipul de persoane care întâi montăm și apoi citim instrucțiunile.
În 2 timp și 3 miscari am ridicat cortul – sincer cred că a fost mai repede ca la Soul 200 pentru că este un cort care stă singur în picioare (fancy spus – “cu structură autoportantă”). Montezi bețele, le fixezi în colțuri și ai clipsat cortul interior și ai tras folia exterioară pe deasupra, care se fixeaza și ea cu câteva catarame. Atât!și ca să fii sigur că nu te deplasezi ca melcul cu casa în spinare îl ancorezii totuși.
Știți gospodăriile cu specific săsesc, cu porti și case înalte? Cam așa e cortul acesta – e înalt și spațios iar la un moment dat m-am uitat pe husă să văd dacă nu cumva am luat varianta de 3 persoane.
Buline albe pentru ZAJO Norsk 2 Neo:
Se montează incredibil de ușor
Îmi place că are bețe din duraluminiu
E foarte (dar foarte) spațios, cu buzunare pe ambele laterale și “etajeră” pe tavan
Fiecare are antreul lui – 2 persoane – 2 intrări cu antreu spațios
Cuiele cortului sunt în V și intră ușor în sol
Folia la sol a cortului e înălțată și apa nu are cum să pătrundă în cort
Obs: noi am prins zile senine, călduroase, nici măcar rouă nu a fost și nu pot spune nimic încă de rezistența la apă, dar îi cred pe cuvânt pe cei de la Zajo cu 8.000 mm coloană de apa foliă exterioară. Pentru că a fost cald și pentru că cele două folii sunt bine distanțate nu a fost nici condens.
Buline negre cort ZAJO Norsk 2 Neo
Poate, poate să zicem (dar e cam jumătate de bulină) că din cauza culorii ai o atracție în plus la zburătoare/ gâze, etc. Deși modelul din acest an a venit cu o nuanță de verde mai temperată față de acel verde neon din anii trecuți.
Dacă aș fi cerut folie și sub zona de antreu deja cred că era prea perfect. Da nu-i nimic, am achiziționat suplimentar o folie de pus sub cort și am rezolvat și problema aceasta.
Până la Șpirlea am fost familiarizată cu traseul (de când am fost pe creasta Nordică pe traseul La Lanțuri). De acolo trebuia să iau o piatră în…buzunar :). Aveam de unde.
Am plecat din nou mai de dimineață că să nu prindem soarele puternic. Tot cu cod am pornit și de data aceasta, dar măcar era cod de caniculă :). Ca nivel de dificultate până la Marele Grohotiș și Cerdacul Stanciului traseul nu pune probleme – desigur cu o încălțăminte adecvată turelor de munte. Am ales să luam casca ca masură “preventivă” în caz că vreo capra neagră sau alți turiști sunt mai matinali decât noi sus pe creastă ( am pățit în Șaua Crăpăturii să vină pietre de sus de pe creste).
Notă: traseul pe aplicația Munții Noltrii este cotat mediu-dificil, repet până la Cerdacul Stanciului nu sunt portiuni grele, dar trebuie atenție, de acolo în sus și până pe vârf situația se schimbă.
Traseul este spectaculos, cu pereți impresionanți și “râuri” de grohotiș. Se merge mult și pe curbă de nivel iar porțiunile cu urcuș nu sunt foarte lungi.
De unde a venit panica…
Notă: Pe tot parcursul turei și încă dinainte de a porni spre Crai mi-am întrebat ghidul (Marian desigur) cum e traseul, cât de lung, cât de greu și mai ales dacă are porțiuni care m-ar pune în dificultate. Bună bazată că mergem pe traseul de alergare de la MPC (căci marcajele de la maraton erau vizibile) am zis cât de greu poate să fie, doar nu fac alpinism oamenii la concurs (tot respectul și admiratia pentru cei ce aleargă pe acolo).
Cerdacul si Pestera Stanciului
După Cerdacul Stanciului și o mică porțiune prin pădure am ajuns la o zonă ușor mai abruptă cu stânci ce trebuiau urcate. În una din aceste porțiuni cu stânci era o travesare mai expusă, în care te ții cu mâna de stâncă, pășești pe o mică lespede și…ai trecut. Ei… în teorie.
O să fiu sinceră cu voi…De ceva vreme am început așa să am o atenție sporită pe trasee și o mai mare grijă pe zonele expuse (a se citi ușoară panică). Nu îmi place să știu că sub mine sunt câțiva zeci de metrii de gol…de sute nu mai zic. Nu era chiar cazul aici, pentru că era mai mult o travesare (deși ar fi mers o șufă acolo).
Culmea a fost că am trecut lejer, cu atenție desigur și un pic de îngrijorare, cam cu un puls de 100 așa, căci gândul meu era la cum cobor, pentru că tot pe acolo ne întorceam. După ce am trecut am văzut pe dreapta într-un grup de pietre un mic monument din lemn (proaspăt sculptat) pe care scria “Respect”. (cred că am crescut la 120 puls). Marian care era în fata mea și nu a văzut din prima micul monument, atunci când l-a zărit a venit și exlamația: “Măi să știi că aici au cazut cei doi alergatori anul trecut 🙁 “
Brusc pulsul meu a ajuns la 180…iar picioarele s-au înmuiat. Poate că a fost emoția momentului când am aflat că acolo cei doi alergatori și-au găsit sfârșitul (nu i-am cunoscut dar asta nu înseamnă că poți trece relaxat peste un eveniment trist, eu una sunt mai sensibilă și mai emotivă), poate că era și gândul că trebuia să trec din nou porțiunea aceea, poate cumulate, cine știe. Cert este că la 100 m mai sus s-a terminat traseul pentru mine.
Nu mă gândeam decât la cum o să cobor prin zona aceea și după o jumătate de oră de pauza, în care am fost extra “consiliată” că totul e ok și nu e chiar atât de periculos am îndrăznit să cobor. Desigur totul a fost ok și o buclă în plus (pe care Marian o ține tot timpul agățată de rucsac) mi-a dat și “încrederea” de care aveam nevoie.
Nu mai aveam chiar atât de mult până la capătul traseului, dar uneori e bine să te oprești dacă nu te simți confortabil. Poate data viitoare voi fi mai încrezătoare pe acest traseu și îl voi duce până la capăt.
Am rămas surprinsă de câtă lume a apărut pe traseu când noi ne întorceam. Soarele de prânz a fost foarte prezent și el.
Recomandări Maia Outdoor:
Piatra Craiului fără cremă de soare în plină zi de vară și fără nori e insolație sigură. Așa că nu uita să o folosești.
Nu uita să îți verifici sursele de apă de pe traseu – în cazul acestei ture ultima sursă de apă a fost mai jos de refugiul Șpirlea
După toata emoția de la trecerea respctivă (cred că este pe Valea Urzicii) m-a luat o foame. Am consumat cred ceva calorii acolo 🙂 și a fost musai să le pun la loc. Asa că pe tot traseul de întoarcere și jos în camping am mâncat tot ce mai aveam prin rucsac. Si a doua zi la fel 🙂 când am urcat spre satul Peștera să ne clătim privirea către Piatra Craiului și Bucegi.
Vedere spre Piatra Craiului din Poiana Magura
E ceva cu panica asta, are un efect “mâncăcios”. Stați să mă vedeți pe Moldoveanu…că l-am programat în tura următoare.
Recomandaretraseu: dacă vrei să faci o plimbare și ai vizitat deja Prăpăstiile Zărneștiului, de la Fântâna Lui Botorog pornește în stânga pe Banda Roșie până in Poiana Măgura (pentru început faci 2 serpentine pe drumul de mașina și apoi vezi marcajul în stânga la marginea pădurii). Traseul continuă către Bran, dar din poiană de sus se vede toata Piatra Craiului Craiului și crestele Bucegiului.
Obs: Poza de coperta e preluata de pe Wikipedia – calitatea telefonului nu e chiar cea mai buna
E a doua oară când pornesc spre Vârful Negoiu cu cod galben în prognoză, dar de data aceasta am zis că nu renunț. Acum un an a renunțat mașina să mai meargă.
Noaptea la frontală
Mi-a fost dor de un munte înalt, de stat la cort, de urcat noaptea la frontală, și uite că le-am prins pe toate în acest week-end. Am ajuns vineri seara pe la 8 în Porumbacu de Sus, pe la 10 am lăsat mașinile și pe la miezul nopții am pus cortul.
Noroc de oameni faini de munte cu mașini înalte care ne-au luat și pe noi 🙂 căci drumul forestier din Porumbacu și până mai sus de cariera de piatră își scoate des “colții” pe măsură ce te apropii de traseu. Fiecare șofer își alege capătul de drum, unii mai curajoși merg cam 20 km până când începe poteca verticală.
Am împachetat tot, am aprins frontala și am pornit pe triunghi albastru cam 1 1/2 h – 2h până la Cabana Negoiu, ușor, în zig-zag și printre stropi firavi de ploaie.
La cabană plin (ca probabil în toate cabanele) iar în zona de corturi la fel. Norocul nostru e cî avem un cort mic (Vango Soul 200) pe care l-am strecurat silențios între două corturi mai mari. Doamne ce bine am dormit. Mai ceva ca la hotel :). Serios. Cred că de la dorul de cort. Pentru că mă știu mai friguroasă am ales de data aceasta sacul de dormit cu confort sub 0 grade și bine am făcut.
Nu m-a deranjat ploaia care a căzut în vreo 2 reprize și nici vântul care nu a avut somn.
Nota: calitatea pozelor nu e cea mai buna, de data aceasta a fost doar telefonul mai la indemana
Are și ploaia farmecul ei…probabil!
…încă încerc să îl găsesc. Cu gândul la precipitațiile anunțate după prânz, la coduri galbene și alte bum-bum-uri am făcut planul să pornim cât mai de dimineață spre vârf pentru a fi mai aproape de cabană în caz că vine “urgia”.
Catre Saua Cleopatra – una din portiunile cu ceva mai multa atentie la picioare
La 7.00 am închis “ușa cortului” și la 9.45 făceam poza de vârf. Cum spuneam are și ploaia farmecul ei și Negoiu ne-a testat pasiunea pentru munte. Ne-a plouat bine la start și din nou aproape de vârf, dar nu am renunțat și, așa timid, ascuns printre nori, vârful Negoiu ni s-a arătat în final.
Pe scurt despre traseu
3 1/2 ore arata indicatorul de la Cabana Negoiu
Triunghi Albastru până în Șaua Cleopatrei (3h) și apoi Banda Roșie până pe vârf (1/2 ora)
Ne-am întors pe același traseu
Nu aș spune că este un traseu dificil, mediu după puterile mele, dar 2 porțiuni necesită atenție, mai ales în condiții de ploaie – înainte de ieșirea în Șaua Cleopatra și ultima porțiune spre vârf.
Varful Negoiu – timid si zburlit, si noi si el
Foarte important este echipamentul pe orice traseu, incluzându-l pe acesta – bocancul stabil și rezistent la apă și îmbrăcămintea care să se usuce rapid. Între dușurile de pe traseu și 2 “adieri de vânt” hainele erau uscate.
De unde apar kilometrii?
Furtuna anunțată nu a mai venit, dar noi ne-am mișcat repede. Nu am alergat la deal (nu sunt genul) dar am mers constant și fără pauze. Vorba lui Marian: “mergi încet…ajungi departe” iar la ora 12.15 eram înapoi la cabană.
Am stat, am băut cafea (am omis-o dimineața), am mâncat și relaxat…și acum ce facem?
Ne-am făcut noi planul de acțiune să coborâm mai repede și să facem un pic de turism în zonă dacă tot am ajuns așa departe de casă. Nu ne-am gândit însă că muntele a avut alte planuri cu noi.
Ne-am lipit de niște montaniarzi locali sosiți în vizită scurtă la cabană, să coborâm cu ei până la Castelul Zânelor în Prumbacu unde aveam lăsată mașina. Am strâns repede cortul și rucsacii și am pornit mai repede un pic, căci am vrut să vedem și Cascada Șerbota în drumul de retur (te abați cam 25 min în total tur-retur din traseu). Domnii cu care discutaserăm păreau să aiba pasul mare și nu vroiam să ne lăsăm așteptați.
Am ajuns primii lângă mașina indicată de ei. Și am așteptat. 15 min…30 min…45 min…oricum nu e semnal la telefon. După o oră am luat rucsacii în spate, căci mă cam luase cu frig, și am pornit ușor la pas (cu gândul că domnii ne vor ajunge din urmă). Până la urmă…nici urmă de mașina 🙂 20 de km.
Kilometraj depasit
Vorba lui Marian: “se pare că Negoiu a vrut să îl parcurgem onest, pe jos până la poale”. Și așa am făcut.
Pădurea e frumoasă, liniștea la fel – înafară de ATV-urile care brăzdează potecile și calmul zonei (dar asta e o altă discuție, pe altă dată).
Planul nostru de a fi turiști în zonă nu s-a anulat, doar amânat. Am găsit un camping drăguț în Cloașterf (în Mureș), iar a doua zi dimineață am mers la Viscri, Rupea, Odorheiul Secuiesc și încet, încet am ajuns în locuri familiare. Căci prin Lacu Roșu și Cheile Bicazului spunem că suntem acasă.
Ce am reținut dupa tura pe Negoiu
Importanța unui echipament pe care să te poți baza
Confortul bocancilor – au fost 30km în total din care 20km cu rucsac în spate și nu am avut o bătătura/ bășică la final
Alege echipament care sî se usuce rapid – inevitabil te vei uda la un moment dat, dar poți fi “fresh” în scurt timp
Nici prognozele nu mai sunt ce au fost – dar asta nu înseamnă să le ignori sau să pleci nepregătit
Un rucsac cât mai compact, cu strictul necesar al echipamentului (fără articole de genul “s-ar putea să o/ îl folosesc” ). Nu se știe niciodată când se ivește un drum lung 🙂
Nota personală: întotdeauna prefer să las în mașina un rând de haine de schimb și eventual o pereche de sandale/ adidasi light.
Chiar dacă vârful Negoiu a fost mai mohorât, bucuria muntelui și a urcării a fost aceeași. Sper că fratele lui mai mare (vf.Moldoveanu) să fie mai deschis, aș vrea să îi fac o vizită în curând.
