Jurnal de tură – un Negoiu kilometric

E a doua oară când pornesc spre Vârful Negoiu cu cod galben în prognoză, dar de data aceasta am zis că nu renunț. Acum un an a renunțat mașina să mai meargă.

Noaptea la frontală

Mi-a fost dor de un munte înalt, de stat la cort, de urcat noaptea la frontală, și uite că le-am prins pe toate în acest week-end. Am ajuns vineri seara pe la 8 în Porumbacu de Sus, pe la 10 am lăsat mașinile și pe la miezul nopții am pus cortul.

Noroc de oameni faini de munte cu mașini înalte care ne-au luat și pe noi 🙂 căci drumul forestier din Porumbacu și până mai sus de cariera de piatră își scoate des “colții” pe măsură ce te apropii de traseu. Fiecare șofer își alege capătul de drum, unii mai curajoși merg cam 20 km până când începe poteca verticală.

Am împachetat tot, am aprins frontala și am pornit pe triunghi albastru cam 1 1/2 h – 2h până la Cabana Negoiu, ușor, în zig-zag și printre stropi firavi de ploaie.

La cabană plin (ca probabil în toate cabanele) iar în zona de corturi la fel. Norocul nostru e cî avem un cort mic (Vango Soul 200) pe care l-am strecurat silențios între două corturi mai mari. Doamne ce bine am dormit. Mai ceva ca la hotel :). Serios. Cred că de la dorul de cort. Pentru că mă știu mai friguroasă am ales de data aceasta sacul de dormit cu confort sub 0 grade și bine am făcut.

Nu m-a deranjat ploaia care a căzut în vreo 2 reprize și nici vântul care nu a avut somn.

Are și ploaia farmecul ei…probabil!

…încă încerc să îl găsesc. Cu gândul la precipitațiile anunțate după prânz, la coduri galbene și alte bum-bum-uri am făcut planul să pornim cât mai de dimineață spre vârf pentru a fi mai aproape de cabană în caz că vine “urgia”.

La 7.00 am închis “ușa cortului” și la 9.45 făceam poza de vârf. Cum spuneam are și ploaia farmecul ei și Negoiu ne-a testat pasiunea pentru munte. Ne-a plouat bine la start și din nou aproape de vârf, dar nu am renunțat și, așa timid, ascuns printre nori, vârful Negoiu ni s-a arătat în final.

Pe scurt despre traseu

• 3 1/2 ore arata indicatorul de la Cabana Negoiu
• Triunghi Albastru până în Șaua Cleopatrei (3h) și apoi Banda Roșie până pe vârf (1/2 ora)
• Ne-am întors pe același traseu

Nu aș spune că este un traseu dificil, mediu după puterile mele, dar 2 porțiuni necesită atenție, mai ales în condiții de ploaie – înainte de ieșirea în Șaua Cleopatra și ultima porțiune spre vârf.

Foarte important este echipamentul pe orice traseu, incluzându-l pe acesta – bocancul stabil și rezistent la apă și îmbrăcămintea care să se usuce rapid. Între dușurile de pe traseu și 2 “adieri de vânt” hainele erau uscate.

De unde apar kilometrii?

Furtuna anunțată nu a mai venit, dar noi ne-am mișcat repede. Nu am alergat la deal (nu sunt genul) dar am mers constant și fără pauze. Vorba lui Marian: “mergi încet…ajungi departe” iar la ora 12.15 eram înapoi la cabană.

Am stat, am băut cafea (am omis-o dimineața), am mâncat și relaxat…și acum ce facem?

Ne-am făcut noi planul de acțiune să coborâm mai repede și să facem un pic de turism în zonă dacă tot am ajuns așa departe de casă. Nu ne-am gândit însă că muntele a avut alte planuri cu noi.

Ne-am lipit de niște montaniarzi locali sosiți în vizită scurtă la cabană, să coborâm cu ei până la Castelul Zânelor în Prumbacu unde aveam lăsată mașina. Am strâns repede cortul și rucsacii și am pornit mai repede un pic, căci am vrut să vedem și Cascada Șerbota în drumul de retur (te abați cam 25 min în total tur-retur din traseu). Domnii cu care discutaserăm păreau să aiba pasul mare și nu vroiam să ne lăsăm așteptați.

Am ajuns primii lângă mașina indicată de ei. Și am așteptat. 15 min…30 min…45 min…oricum nu e semnal la telefon. După o oră am luat rucsacii în spate, căci mă cam luase cu frig, și am pornit ușor la pas (cu gândul că domnii ne vor ajunge din urmă). Până la urmă…nici urmă de mașina 🙂 20 de km.

Vorba lui Marian: “se pare că Negoiu a vrut să îl parcurgem onest, pe jos până la poale”. Și așa am făcut.

Pădurea e frumoasă, liniștea la fel – înafară de ATV-urile care brăzdează potecile și calmul zonei (dar asta e o altă discuție, pe altă dată).

Planul nostru de a fi turiști în zonă nu s-a anulat, doar amânat. Am găsit un camping drăguț în Cloașterf (în Mureș), iar a doua zi dimineață am mers la Viscri, Rupea, Odorheiul Secuiesc și încet, încet am ajuns în locuri familiare. Căci prin Lacu Roșu și Cheile Bicazului spunem că suntem acasă.

Ce am reținut dupa tura pe Negoiu

• Importanța unui echipament pe care să te poți baza
• Confortul bocancilor – au fost 30km în total din care 20km cu rucsac în spate și nu am avut o bătătura/ bășică la final
• Alege echipament care sî se usuce rapid – inevitabil te vei uda la un moment dat, dar poți fi “fresh” în scurt timp
• Nici prognozele nu mai sunt ce au fost – dar asta nu înseamnă să le ignori sau să pleci nepregătit
• Un rucsac cât mai compact, cu strictul necesar al echipamentului (fără articole de genul “s-ar putea să o/ îl folosesc” ). Nu se știe niciodată când se ivește un drum lung 🙂

Nota personală: întotdeauna prefer să las în mașina un rând de haine de schimb și eventual o pereche de sandale/ adidasi light.

Chiar dacă vârful Negoiu a fost mai mohorât, bucuria muntelui și a urcării a fost aceeași. Sper că fratele lui mai mare (vf.Moldoveanu) să fie mai deschis, aș vrea să îi fac o vizită în curând.

Cărări cu soare să aveți!