Jurnal de tură – Craiul, cortul și panica

Vara acesta am dat startul jurnalelor de tură ceva mai târziu, pe motiv de pandemie și uite că ne-a ajuns toamna din urmă. Sperăm să fie una “la înălțime” la propriu.

După aventura de 30 km din Negoiu am ales ceva mai ușor, 20 de km doar. Lejer nu? Să fie Piatra Craiului de data asta, cu un traseu nou pentru mine, pe partea sudică.

Dar înainte să vă spun de traseu și …de unde mi-am atras porecla de “panică” vreau să vă fac un scurt review la un cort recent achiziționat: Zajo Norsk 2. De ceva vreme ne gândim la această variantă de cort pentru turele în care campăm aproape de mașină (sau chiar lângă ea). Atunci când nu ești condiționat de rucsac/ traseu un cort mai mare și spațios e ideal.

Review cort Zajo Norsk 2

A fost cam așa: am luat cortul din magazin, l-am pus în mașina și am plecat. Am ajuns pe noapte în Plaiul Foii și a fost ca la Kinder cu surprize 🙂 când l-am desfăcut. Câteodată suntem (și eu și Marian) tipul de persoane care întâi montăm și apoi citim instrucțiunile.

În 2 timp și 3 miscari am ridicat cortul – sincer cred că a fost mai repede ca la Soul 200 pentru că este un cort care stă singur în picioare (fancy spus – “cu structură autoportantă”). Montezi bețele, le fixezi în colțuri și ai clipsat cortul interior și ai tras folia exterioară pe deasupra, care se fixeaza și ea cu câteva catarame. Atât!și ca să fii sigur că nu te deplasezi ca melcul cu casa în spinare îl ancorezii totuși.

Știți gospodăriile cu specific săsesc, cu porti și case înalte? Cam așa e cortul acesta – e înalt și spațios iar la un moment dat m-am uitat pe husă să văd dacă nu cumva am luat varianta de 3 persoane.

Buline albe pentru ZAJO Norsk 2 Neo:

• Se montează incredibil de ușor
• Îmi place că are bețe din duraluminiu
• E foarte (dar foarte) spațios, cu buzunare pe ambele laterale și “etajeră” pe tavan
• Fiecare are antreul lui – 2 persoane – 2 intrări cu antreu spațios
• Cuiele cortului sunt în V și intră ușor în sol
• Folia la sol a cortului e înălțată și apa nu are cum să pătrundă în cort

Obs: noi am prins zile senine, călduroase, nici măcar rouă nu a fost și nu pot spune nimic încă de rezistența la apă, dar îi cred pe cuvânt pe cei de la Zajo cu 8.000 mm coloană de apa foliă exterioară. Pentru că a fost cald și pentru că cele două folii sunt bine distanțate nu a fost nici condens.

Buline negre cort ZAJO Norsk 2 Neo

• Poate, poate să zicem (dar e cam jumătate de bulină) că din cauza culorii ai o atracție în plus la zburătoare/ gâze, etc. Deși modelul din acest an a venit cu o nuanță de verde mai temperată față de acel verde neon din anii trecuți.

Dacă aș fi cerut folie și sub zona de antreu deja cred că era prea perfect. Da nu-i nimic, am achiziționat suplimentar o folie de pus sub cort și am rezolvat și problema aceasta.

Să revenim la Piatra Craiului

Traseul ales de noi a fost Plaiul Foii – Refugiul Șpirlea – Umerii Pietrei Craiului – Marele Grohotiș – Cerdacul Stanciului – Șaua Funduri.

Până la Șpirlea am fost familiarizată cu traseul (de când am fost pe creasta Nordică pe traseul La Lanțuri). De acolo trebuia să iau o piatră în…buzunar :). Aveam de unde.

Am plecat din nou mai de dimineață că să nu prindem soarele puternic. Tot cu cod am pornit și de data aceasta, dar măcar era cod de caniculă :). Ca nivel de dificultate până la Marele Grohotiș și Cerdacul Stanciului traseul nu pune probleme – desigur cu o încălțăminte adecvată turelor de munte. Am ales să luam casca ca masură “preventivă” în caz că vreo capra neagră sau alți turiști sunt mai matinali decât noi sus pe creastă ( am pățit în Șaua Crăpăturii să vină pietre de sus de pe creste).

Notă: traseul pe aplicația Munții Noltrii este cotat mediu-dificil, repet până la Cerdacul Stanciului nu sunt portiuni grele, dar trebuie atenție, de acolo în sus și până pe vârf situația se schimbă.

Traseul este spectaculos, cu pereți impresionanți și “râuri” de grohotiș. Se merge mult și pe curbă de nivel iar porțiunile cu urcuș nu sunt foarte lungi.

De unde a venit panica…

Notă: Pe tot parcursul turei și încă dinainte de a porni spre Crai mi-am întrebat ghidul (Marian desigur) cum e traseul, cât de lung, cât de greu și mai ales dacă are porțiuni care m-ar pune în dificultate. Bună bazată că mergem pe traseul de alergare de la MPC (căci marcajele de la maraton erau vizibile) am zis cât de greu poate să fie, doar nu fac alpinism oamenii la concurs (tot respectul și admiratia pentru cei ce aleargă pe acolo).

După Cerdacul Stanciului și o mică porțiune prin pădure am ajuns la o zonă ușor mai abruptă cu stânci ce trebuiau urcate. În una din aceste porțiuni cu stânci era o travesare mai expusă, în care te ții cu mâna de stâncă, pășești pe o mică lespede și…ai trecut. Ei… în teorie.

O să fiu sinceră cu voi…De ceva vreme am început așa să am o atenție sporită pe trasee și o mai mare grijă pe zonele expuse (a se citi ușoară panică). Nu îmi place să știu că sub mine sunt câțiva zeci de metrii de gol…de sute nu mai zic. Nu era chiar cazul aici, pentru că era mai mult o travesare (deși ar fi mers o șufă acolo).

Culmea a fost că am trecut lejer, cu atenție desigur și un pic de îngrijorare, cam cu un puls de 100 așa, căci gândul meu era la cum cobor, pentru că tot pe acolo ne întorceam. După ce am trecut am văzut pe dreapta într-un grup de pietre un mic monument din lemn (proaspăt sculptat) pe care scria “Respect”. (cred că am crescut la 120 puls). Marian care era în fata mea și nu a văzut din prima micul monument, atunci când l-a zărit a venit și exlamația: “Măi să știi că aici au cazut cei doi alergatori anul trecut 🙁 “

Brusc pulsul meu a ajuns la 180…iar picioarele s-au înmuiat. Poate că a fost emoția momentului când am aflat că acolo cei doi alergatori și-au găsit sfârșitul (nu i-am cunoscut dar asta nu înseamnă că poți trece relaxat peste un eveniment trist, eu una sunt mai sensibilă și mai emotivă), poate că era și gândul că trebuia să trec din nou porțiunea aceea, poate cumulate, cine știe. Cert este că la 100 m mai sus s-a terminat traseul pentru mine.

Nu mă gândeam decât la cum o să cobor prin zona aceea și după o jumătate de oră de pauza, în care am fost extra “consiliată” că totul e ok și nu e chiar atât de periculos am îndrăznit să cobor. Desigur totul a fost ok și o buclă în plus (pe care Marian o ține tot timpul agățată de rucsac) mi-a dat și “încrederea” de care aveam nevoie.

Nu mai aveam chiar atât de mult până la capătul traseului, dar uneori e bine să te oprești dacă nu te simți confortabil. Poate data viitoare voi fi mai încrezătoare pe acest traseu și îl voi duce până la capăt.

Am rămas surprinsă de câtă lume a apărut pe traseu când noi ne întorceam. Soarele de prânz a fost foarte prezent și el.

Recomandări Maia Outdoor:

• Piatra Craiului fără cremă de soare în plină zi de vară și fără nori e insolație sigură. Așa că nu uita să o folosești.
• Nu uita să îți verifici sursele de apă de pe traseu – în cazul acestei ture ultima sursă de apă a fost mai jos de refugiul Șpirlea

După toata emoția de la trecerea respctivă (cred că este pe Valea Urzicii) m-a luat o foame. Am consumat cred ceva calorii acolo 🙂 și a fost musai să le pun la loc. Asa că pe tot traseul de întoarcere și jos în camping am mâncat tot ce mai aveam prin rucsac. Si a doua zi la fel 🙂 când am urcat spre satul Peștera să ne clătim privirea către Piatra Craiului și Bucegi.

E ceva cu panica asta, are un efect “mâncăcios”. Stați să mă vedeți pe Moldoveanu…că l-am programat în tura următoare.

Recomandare traseu: dacă vrei să faci o plimbare și ai vizitat deja Prăpăstiile Zărneștiului, de la Fântâna Lui Botorog pornește în stânga pe Banda Roșie până in Poiana Măgura (pentru început faci 2 serpentine pe drumul de mașina și apoi vezi marcajul în stânga la marginea pădurii). Traseul continuă către Bran, dar din poiană de sus se vede toata Piatra Craiului Craiului și crestele Bucegiului.

Cărări cu Soare!

Andreea