Bocanci Scarpa Himavan GTX
Bocancii Scarpa Himavan GTX fac parte din gama bocancilor de 3 sezoane, având parte de noile tehnologii introduse de Scarpa (Active Fit şi Active Impact). Am achiziţionat bocancii pentru turele de primăvară-vară-toamnă, dar recunosc faptul că nu m-am ferit să îi testez şi pe cărări înzăpezite. Renumele dar şi o experienţă bună cu o pereche de Scarpa Bhutan GTX în ultimii 4 ani au contribuit la alegerea mea.
Nu sunt bocanci tehnici pentru alpinism, fac parte mai mult din seria trekking a producătorului, recomandarea principală fiind traseele montane până la 2800 m. Upperul din piele Suede cu tratament impermeabil DWR şi membrană GoreTEX, m-au convins că modelul este potrivit pentru toate tipurile de trasee pe care le voi parcurge.
Ce mi-a plăcut la Scarpa Himavan GTX
Fixarea foarte bună a călcâiului (Heel lock) la Scarpa Himavan nu lasă loc producerii bătăturilor, indiferent de traseul pe care l-am parcurs. De prima oara când i-am încălţat au fost foarte confortabili, lucru posibil datorat şi căptuselii din spumă cu memorie din zona gleznei.
Al doilea atu este talpa, care pe lângă faptul că este un model Vibram nou, oferă sprijin suficient chiar şi pe zăpada (deşi destinaţia bocancilor este alta). Talpa poate fi încadrată în zona semi-rigidă, având un grad mic de flexibilitate şi o amortizare bună în zona călcâiului. Practic, la Scarpa Himavan GTX doar vârful bocancului este flexibil, lucru foarte bun dacă vrei să foloseşti bocancii pe trasee montane cu piatră, acolo unde nu vrei să-ţi pierzi echilibrul rapid.
Nu în ultimul rând sistemul de ajustare rapidă a șireturilor (speed lace) m-a impresionat prin utilitatea lui. Practic bocancii nu trebuie strânşi pe laba piciorului de fiecare dată, asta datorită unor blocatori speciali. Sistemul este foarte confortabil şi rapid, pentru că o dată strânse sireturile în partea de jos acestea nu se mai desfac, fixând astfel foarte bine şi piciorul la interior.
Ce nu mi-a plăcut la Scarpa Himavan GTX
Deşi am fost foarte încântat de modul în care respiră piciorul sunt un pic sceptic faţă de rezistenţa la apă a materialului textil din partea superioară (cel de culoare galbenă). Deşi nu am avut probleme, nici pe zăpadă umedă, pentru orice eventualitate am decis să tratez boncancii cu un spray impermeabilizant de la NIKWAX, încă de la prima purtare.
Un al doilea punct slab este branţul interior, care la scurt timp după purtare s-a tasat, iar de la 4,5 mm a ajuns la 2 mm în unele zone de uzură. Din păcate am observat că nici un producător nu acordă suficientă atenţie branţurilor aşa că le-am înlocuit rapid cu nişte tălpici din silicon special.
Nefiind un bocanc pentru iarnă am observat că la temperaturi scăzute nu sunt cea mai bună alegere, indiferent de șosetele alese. E bine să ştii că nu există bocanci de 4 sezoane, aşa cum cred unii, eu am aflat asta pe pielea mea. Sfatul meu e să alegi mereu iarna bocancii de iarnă, care pe lângă talpa mai rigidă şi prinderea de colţari, au şi o izolaţie termică mai bună.
Concluzie
După păreare mea, Scarpa este singurul producător de bocanci outdoor care realizează un calapod cu adevarat confortabil, lucru care te face să te simţi mai mult încălţat cu ghete de alergat decât cu bocanci de munte.
Datorită greutăţii reduse şi confortului nu mă feresc să port bocancii Scarpa Himavan şi prin oraş. În acelaşi timp aş recomanda Scarpa pentru impermeabilitatea lor, până acum neavând probleme cu apa la nici o pereche pe care o deţin.
Dacă informaţiile de mai sus ţi-au fost de folos, iţi recomand să scrii şi tu un REVIEW (cu plusuri și minusuri) la toate produsele achiziţionate din magazinul Maia Outdoor. Te aşteptăm oricând în magazinul nostru din Piatra Neamţ sau Online pentru informaţii despre ce mai e nou de la SCARPA.