OutDoor Industry Award – Oscarurile industriei oudoor

0
391

OutDoor Show 2017 – premii, noutăți, inovații și tendințe pentru 2018

 

Premiile OutDoor Industry Award
Premiile OutDoor Industry Award

Premiile OutDoor Industry Award sunt un eveniment prestigios la nivel internațional ce recompensează inovațiile și cele mai noi tehnologii în industria outdoor. Un juriu independent analizează și testează produsele de top ale companiilor consacrate dar și a celor nou veniți în domeniu. OutDoor Show prezintă apoi toate produsele premiate, fiind astfel un bun prilej de lansare și marketing.

Cea de-a 12-a ediție OutDoor Award a avut loc între 18 și 21 Iunie în Germania și a avut mai bine de 300 de nominalizări de produse împărțite în 13 categorii – Îmbrăcăminte, Încălțăminte, Alergare, Rucsaci, Alpinism, Camping, Materiale, etc. La final au fost aleși 38 de câștigători dintre care 8 au primit Medalie de Aur și 3 au fost Start-Up Awards.

Juriul OutDoor Award
Juriul OutDoor Award

Printre premianți se numără Nikwax, Gregory, Primus, Vaude, Osprey sau Patagonia. Maia Outdoor a făcut o mică selecție printre cele mai interesante produse câștigătoare:

  • Rucsac Osprey Levity – un rucsac de 60l ultralight – doar 850gr – cu un material nou NanoFly™ HT Nylon. Confortul și rezistența au fost cumulate cu o greutate redusă fiind o inovație în domeniu
  • Nikwax BaseFresh – cei de la Nikwax sunt axați pe produse nepoluante și biodegradabile iar BaseFresh urmează această linie. Cel mai nou produs Nikwax este un balsam pentru îmbrăcăminte – ce curăță, împrospătează și catifelează articolele de corp și în același timp revitalizează capacitatea de abosrbție a umezelii. În plus neutralizează mirosurile și previne apariția lor.
  • Cortul Lofoten al celor de la Nordisk este câștigătorul secțiunii Camping – fiind un cort de 1 persoană cu dimensiuni compacte (11 x 22 cm) greutate minimă – doar 490 gr. Menționăm că Lofoten 1 ULW are 2 folii, bete din aluminiu și 3 straturi de silicon aplicate pe folia exterioară.
  • Hamul Blue Ice Choucas Light – are doar 90gr , mai ușor decât un smartphone. Se împachetează compact (aproape cât o frontala) și este realizat din Dyneema®
  • Lonja de Via Ferrata Skylotec Rider 3.0 – ales cel mai sigur set de via ferrata cu sistem de frânare automat, ce previne căderea către ultimul punct de ancorare – limitând astfel distanța și eventualele riscuri. Produsul a primit Medalie de Aur
  • Micul sistem de siguranță Tex-Lock al companiei cu același nume a primit premiul pentru Start-Up și este un un dispozitiv realizat din material textil – ușor, flexibil și cu dimensiuni compacte. Sistemele clasice anti-furt pot fi grele și rigide dar Tex-Lock păstrează nivelul de siguranță cu o greutate mult mai mică. Producătorii intenționează sa introducă și alarme și senzori în acest dispozitiv.
  • Jacheta Deterra Hood produsă de suedezii de la Tierra este o jachetă 100% bio – realizată din boabe de ricin, Tencel, lână, porumb, bumbac și nuci corozo. Jacheta este câștigătoare la categoria inovațiilor durabile – este mai mult un simbol pentru echipamentele tehnice ce pot fi realizate și din materiale bio.

Galeria celorlalte produse câștigătoare o poți vizualiza aici.

De asemenea toți marii producători au fost prezenți la OutDoor Show cu colecțiile 2017-2018. Aici regăsești un video preview la noutățile din 2018.

Cea de-a 13-a ediție este deja în planurile organizatorilor. Aceasta va avea loc între 18 și 20 Iunie 2018 în Elveția. Înscrierile pentru următoarele premii se deschid în Februarie.

Maia Outdoor

Articolul precedentCe pereche de bocanci să aleg?
Articolul următorGORE-TEX Transalpine Run
Pe blogul Maia Outdoor vei găsi informaţii despre echipamente şi accesorii pentru drumeţii montane, camping, alpinism şi escaladă sau ciclism. Şi pentru că încurajăm mişcarea de la cele mai mici vârste, vei găsi informaţii şi sfaturi practice care să iţi uşureze alegerea rolelor pentru copii, a bicicletelor, trotinetelor şi skateboard-urilor. Pentru pasionaţii sporturilor de iarnă informaţiile sunt legate de cu schiuri, snowboarduri, patine şi service pentru echipamentele lor. Maia Outdoor este susţinăt activ a tuturor evenimentelor desfăşurate în aer liber şi nu numai. Ne face plăcere să promovăm sau să organizăm competiţii sportive de orice formă, preferând ca locuri de desfăşurare natura. Suntem alături de cei care aleargă, pedalează, vâslesc sau coboară pârtii de zăpadă, blogul relatand evenimentele locale sau naţionale. De asemenea ne alăturăm cu drag şi pasiune campaniilor de educare prin mişcare şi ne dorim să fim mai activi, mai sănătoşi şi mai buni in tot ceea ce facem.

Lasă un Comentariu