10 greșeli frecvente pe munte

1
2519

Dacă ești începător și îți planifici o drumeție la munte iată principalele 10 greșeli pe care ai fi tentat să le faci

Top 10 greseli in mersul pe munte
Top 10 greșeli în mersul pe munte

Sezonul cald este la început și tot mai mulți turiști neexperimentați se aventurează pe traseele de munte. Dacă îți dorești să ai parte de o drumeție fără surprize neplăcute și să te poți întoarce acasă doar cu amintiri plăcute urmărește sfaturile noastre și evită următoarele greșeli.

1. Rucsac prea greu

Entuziasmul unei drumeții și un rucsac mult prea mare pentru tura planificată te vor tenta să tot pui articole în bagaj, de care cu siguranță nu vei avea nevoie. Gândul că “poate îmi trebuie…” înlătură-l atunci când împachetezi rucsacul. Regula de bază este să iei cu tine doar ce ai nevoie. Află care este rucsacul potrivit în funcție de durata călătoriei și împachetează totul cât mai eficient pentru a reduce oboseala.

Maia Outdoor îți recomandă pentru turele scurte de o zi rucsacul Vango Trek de 35l suficient de încăpător și cu un sistem de spate confortabil.

2. Încălțăminte neadecvată

 

Alege intotdeauna bocancii, niciodata slapi
Alege întotdeauna bocancii, niciodată șlapi

Una din principalele cauze ale accidentelor pe munte este lipsa încălțămintei adecvate. Nu porni niciodată la drum cu încălțămintea de stradă (teniși, adidasi) sau mai rău, cu șlapi. Secretul unei drumeții reușite stă la picioarele tale. Alege bocancii de munte, pe mărimea potrivită, care să îți protejeze glezna și să reducă impactul cu solul, mai ales dacă ai un rucsac mai greu.

Un sfat util: dacă ai achiziționat recent o pereche de bocanci nu porni la drum fără să îi testezi măcar o zi în oraș. În felul acesta te vei obișnui cu gheata și poți preveni apariția bășicilor pe traseu.

3. Echipament de slabă calitate

Indiferent că mergi în drumeție de o zi, că pleci cu cortul sau faci turul țării nu fă rabat de la calitate. Chiar dacă pe moment costurile sunt mai mici cu timpul vei ajunge să cheltui mai mult pentru protecția de care ai nevoie. O geacă de ploaie care s-a udat la primii stropi sau un cort slab îți pot face multe probleme pe traseu. Investește treptat în echipament de calitate (bocanci, geacă de ploaie, rucsac, cort, etc) și te vei putea baza mult timp pe acesta.

4. Îmbrăcăminte din bumbac

Rucsac potrivit pt 1-2 zile
Rucsac potrivit pt 1-2 zile

Nu opta niciodată pentru bumbac atunci când mergi la munte. Deși este o fibră naturală bumbacul absoarbe și reține apa și se usucă foarte greu. Hainele ude pe piele pot duce la hipotermie (mai ales în cazul unor temperaturi mai scăzute) și îți pot îngreuna rucsacul dacă ai mai mult timp de petrecut outdoor. Optează în schimb pentru fibrele tehnice sintetice, ce absorb umezeala de pe piele și o transferă rapid spre exterior sau chiar articolele din lână, ce se adaptează temperaturii corpului.

5. Insuficientă apă sau mâncare

O drumeție la munte îți poate consuma multă energie, mai ales dacă ești începător. Deshidratarea este un “inamic” periculos pentru mulți dintre turiști iar lipsa apei de pe traseu poate fi o reală problemă. Întotdeauna asigură-te că ai apă suficientă și pune în rucsac alimente care să îți ofere energie: fructe uscate, nuci, fulgi de ovăz, brânză, ton, mâncăruri deshidratate sau chiar batoane proteice. Nu lua cu tine mâncare care se poate altera: îți va îngreuna rucsacul și nici nu o vei putea mânca.

6. Indisciplina bat-o vina

În ciuda tuturor zicalelor cum că “pe munte nu trebuie să rămână decât urma pașilor tăi” sau a semnelor de “interzis” sunt mulți turiști care țin să își facă simțită prezența pe traseu: gălăgie, gunoi, deteriorarea mediului și a marcajelor și altele. Pe lângă educație și bun simt mai sunt câteva reguli pe care un turist trebuie să le respecte. Le poți citi aici.

7. Turiști solitari

 

Nu porni la drum singur
Nu porni la drum singur

Nu este recomandat să călătorești singur nici dacă ești experimentat, și cu atât mai puțin dacă ești la prima drumeție pe munte. Ia cu tine un prieten cunoscător al muntelui sau al traseului și informează-ți întotdeauna familia sau apropiații unde te duci.

 

 

8. Neconsultarea prognozei meteo

E recomandat să consulți prognoza meteo atunci când pornești la drum, mai ales pentru mai multe zile. În felul acesta te asiguri că ai echipamentul potrivit. Ploaia va fi mai plăcută dacă ți-ai pus în rucsac geaca potrivită. Nu porni la drum dacă sunt avertizări de fenomene extreme: risc de inundații, căderi masive de zăpadă sau avalanșe sau descărcări electrice puternice.

9. Pornirea târzie pe traseu

Sunt suficiente motive să spunem că “cine se trezește de dimineață, departe ajunge” și se și întoarce. Dacă pornești la drum de dimineață, mai ales în sezonul cald, ai parte de răcoare și de lumină pe traseul de întoarcere. Mersul pe întuneric poate fi o experiență neplăcută pentru începători, mai ales în lipsa unei surse de lumină.

Nu uita o sursa de lumina
Nu uita o sursă de lumină

Dacă mergi cu cortul startul mai de dimineață îți poate lăsa suficient timp pentru ridicarea cortului sau prepararea mâncării pe lumină.

Maia Outdoor te sfătuie să pui mereu în rucsac o sursă de lumină, chiar dacă planifici o drumeție scurtă și frontala Petzl Tikkina – un model ușor de folosit care, în modul economic, poate oferi până la 120 de ore de funcționare.

10. Lipsa unei hărți

Chiar dacă te afli pe un traseu bine marcat o hartă nu trebuie să lipsească din rucsac sau cel puțin din telefon (și suficienta baterie la acesta). Asigură-te că ai o hartă cât mai detaliata: cu altitudini, râuri, poteci. De asemenea nu ar strica să ai o busolă și să te informezi din timp cum se citește o hartă.

Te așteptam la Maia Outdoor și online pe chat-ul nostru pentru mai multe sfaturi și recomandări de produse pentru drumețiile pe munte.

Maia Outdoor
MaiaOutdoor.ro

1 COMENTARIU

Lasă un Comentariu