Maia Outdoor a intrat în familia Dofe România

0
117

Maia Outdoor a intrat în marea familie DofE România

 

Magazinul Maia Outdoor a intrat într-un parteneriat cu programul The Duke of Edinburgh’s International Award – România, susţinând pe toţi tinerii pasionaţi de mişcare outdoor. Astfel, indiferent ce proiecte ai în cadrul programului DofE, de astăzi ai un partener de încredere, echipa Maia Outdoor.

Ne dorim să vă ajutăm în atingerea obiectivelor impuse, astfel încât la noi veţi găsi tot sprijinul pentru activităţi outdoor precum drumeţii, camping, alpinism, ciclism şi altele. Află mai jos cum vom face asta şi cum poţi şi tu beneficia de avantajele oferite.

Partener DOFE Romania

Cine este DofE?

 

The Duke of Edinburgh’s International Award este liderul programelor de dezvoltare personală şi se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 24 de ani. Indiferent de mediul de provenienţă, contextul economic sau social, programul are scopul de a îmbunătăţi viaţa participantului şi îi oferă şansa de excela şi de a fi recunoscut la nivel internaţional pentru asta.

Programul este rezultatul eforturilor a trei oameni – ASR Prințul Philip, Kurt Hahn şi a Lordului John Hunt, liderul primei ascensiuni reușite pe Everest. Programul Award a evoluat foarte mult din 1956, când a fost lansat în Marea Britanie şi are ceva nou de oferit fiecărui tânăr din lume. Extinderea la nivel global din ultimii 50 de ani a facilitat accesul la program a unui număr din ce în ce mai mare de tineri – peste 8 millioane din peste 140 de ţări şi teritorii.

În România programul a fost introdus în anul 1991 de sora Agnes în Parohia Romano-Catolică din Motru, desfăşurându-se la nivel local până în anul 2011. Susţinut de Familia Regală Britanică cu ASR Prinţul Philip, Award-ul este acum accesibil tinerilor din România sub patronajul naţional al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României. În aprilie 2013 a fost semnată licența pentru Award-ul în România în prezenţa Secretarului General, John May astfel încât ţara noastră devine Autoritate Naţională Award.

De la lansarea oficială in 2013 a programului, Award-ul a cunoscut o extindere rapidă, formând peste 300 de adulți voluntari ca Lideri Award, 20 de formatori care fac posibilă răspândirea programului în toate comunitățile din țară și peste 40 de supraveghetori și evaluatori, care asigură calitatea desfășurării secțiunii de Aventură. Până în prezent peste 2000 de tineri au luat parte la program, descoperindu-și noi abilități și dezvoltându-le pe cele existente.

Cu ce vine Maia Outdoor în sprijinul tinerilor pasionaţi de outdoor?

 

Pe lângă sfaturi utile, bazate pe experienţa noastră, în alegerea echipamentului outdoor ne-am gândit să oferim şi un sprijin real tinerilor implicaţi în proiectele Dofe. Astfel ne-am gândit, ca pentru atingerea obiectivelor stabilite, să sprijinim pe toţi participanţii Dofe oferind câteva avantaje.

Dacă eşti în cautarea echipamentului pentru Kitul recomandat DofE, Maia Outdoor îţi oferă un preţuri preferenţiale pentru toate comenzile plasate pe site sau cumpărăturile din magazinul fizic din Piatra Neamţ.

Şi pentru a te încuraja să-ţi atingi obiectivele propuse, indiferent de ce articol de echipament ai nevoie, îţi oferim şi transport gratuit oriunde în ţară, pentru toate comenzile realizate pe site şi asta indiferent de valoarea comenzii, în aria de acoperire a curierului rapid.

Suntem un magazin cu vechime în domeniul echipamentelor outdoor şi fiind pasionaţi de drumeţii sau camping suntem, la fel ca tine, conştienţi de dimensiunea investiţiei într-un Kit complet pentru outdoor recomandat de DofE. Fiind importator în România pentru brandul Vango, suţinător pentru  proiectele DofE de aproape 60 de ani, am decis să alcătuim pentru tine un KIT recomandat DofE, la care participanţii să aiba acces prin închiriere. 

Vango a dezvoltat împreuna cu DofE Scoţia Kit-ul Recomandat pentru participanţii la acest program. Astfel, teste extinse în teren cu echipamentul VANGO se fac pentru a se asigura că la DofE kit-ul recomandat este performant, ușor de utilizat și adecvat pentru condițiile variabile meteo întâmpinate. Astfel ne-am gândit să îţi punem la dispoziţie, cu titlu de imprum gratuit, direct în magazinul nostru următoarele articole:

dofe
Dofe Kit recomandat

1. Busolă

2. Parazăpezi

3. Termos

4. Briceag 

5. Cană termoizolantă

6. Arzător şi butelie

7. Crampoante CT

8. Trusă Prim ajutor

9. Beţe de trekking

10. Izopren

11. Sac de dormit

12. Cort Vango

13. Rucsac

Cine poate beneficia de avantajele Maia Outdoor?

 

Dacă vrei să beneficiezi de avantajele oferite de Maia Outdoor trebuie doar să fii înscris în programul DofE. O dată ajuns în cadrul programului vei primi un cod special care îl vei putea utiliza pe site sau în magazin. Dacă încă nu eşti înscris în programele DofE, dar eşti interesat, accesează www.dofe.ro pentru mai multe informaţii.

Dofe si MaiaOutdoor.ro

Articolul precedentTest bandană multifuncţională
Articolul următorProiect Green is Smart
Pe blogul Maia Outdoor vei găsi informaţii despre echipamente şi accesorii pentru drumeţii montane, camping, alpinism şi escaladă sau ciclism. Şi pentru că încurajăm mişcarea de la cele mai mici vârste, vei găsi informaţii şi sfaturi practice care să iţi uşureze alegerea rolelor pentru copii, a bicicletelor, trotinetelor şi skateboard-urilor. Pentru pasionaţii sporturilor de iarnă informaţiile sunt legate de cu schiuri, snowboarduri, patine şi service pentru echipamentele lor. Maia Outdoor este susţinăt activ a tuturor evenimentelor desfăşurate în aer liber şi nu numai. Ne face plăcere să promovăm sau să organizăm competiţii sportive de orice formă, preferând ca locuri de desfăşurare natura. Suntem alături de cei care aleargă, pedalează, vâslesc sau coboară pârtii de zăpadă, blogul relatand evenimentele locale sau naţionale. De asemenea ne alăturăm cu drag şi pasiune campaniilor de educare prin mişcare şi ne dorim să fim mai activi, mai sănătoşi şi mai buni in tot ceea ce facem.

Lasă un Comentariu