Muntele e frumos in orice anotimp

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Cu siguranta ai auzit de multe ori aceasta expresie, mai ales in grupurile de “muntomani”. Daca esti pasionat de miscare in natura dar mai ales de munte si traseele sale, cu siguranta vei spune acelasi lucru. Chiar daca a venit toamna si soarele si-a mai pierdut din stralucire, oamenii pasionati de miscare, de un stil de viata sanatos si peisaje, nu se retrag. As indrazni sa spun ca acum “se cern muntomanii”.

Va marturisesc ca am crescut in zona de munte dar drumetiile s-au intetit in urma cu 4 ani si de atunci nu se mai opresc (si sper sa nu se opreasca in urmatoarea jumatate de secol).  De fiecare data, in fiecare drumetie exista ceva diferit, exista ceva frumos. Chiar daca ai facut acelasi traseu de zeci de ori mereu este altfel. La fel se intampla si cu anotimpurile pe munte. Nu exista anotimp frumos si anotimp urat, fiecare in parte are farmecul sau, iar daca mergi mai mereu pe munte vei vedea ca in fiecare sezon exista ceva specific.

Si fiindca vremea de afara iti poate diminua uneori elanul, te ademenesc cu cateva imagini “tomnatice” adunate in drumetiile noastre in Masivul Ceahlau – muntele meu drag. Nu te lasa descurajat si adu-ti aminte ca “nu exista vreme rea pe munte, ci doar echipament neadecvat” si porneste in cautarea unor peisaje de vis. Asadar:

1. Piramida din Ceahlau

Muntele e frumos in orice anotimp

Piramida din Ceahlau by Stefan Andrei

Chiar daca e septembrie iti spun ca vei gasi cu siguranta piramida tot acolo, ea nu apare doar pe 6 August (asa cum ar spune unii mai mistici). Conteaza sa fi pe varful Toaca un pic mai dimineata (nu sa dormi pe varf) si sa ai parte de vreme buna…in rest e doar o chestiune de unghi. Si personal va spun ca prefer “piramida din septembrie” e mult mai liniste pe munte si culorile sunt speciale.

2. Albastru de toamna…ce cer

Deseori vei intalni comparatii ale nuantei de albastru cu cerul de vara, dar daca vrei sa descrii cel mai intens albastru iti recomand sa il compari cu cerul de toamna. Acum atmosfera este mult mai curata iar daca mergi la munte arunca-ti privirea si spre inaltimile infinite…grija totusi pe unde calci!

Albastru de septembrie by Carme Ilinca

Albastru de toamna by Carmen Ilinca

3. Culori speciale

Pe langa albastru special de toamna tot in acest sezon ai parte de cele mai aprinse culori ale apusului pentru care merita sa zabovesti pe platoul muntelui. Ca incerci sa surprinzi ultimele raze prin obiectivul foto sau te pierzi cu privirea in zare vei avea parte de clipe magice.

Apus de soare pe Toaca by Stefan Andrei

Apus de soare pe Toaca by Stefan Andrei

4. Maretia muntelui…

…o poti vedea facand un pas in spate si admirand-o de la distanta. Spre sfarsit de toamna si inceput de iarna vei avea parte de cei mai spectaculosi nori si cele mai dinamice schimbari de vreme. Se merita…

Maretia muntelui by Mihai Marian

Maretia muntelui by Mihai Marian

5. Cu cine ne mai intalnim 

Odata trecut “full sezonul” sa ii spunem asa, te vei intalni pe traseu numai cu oameni ai muntelui, cu prieteni mai vechi sau noi, si…daca mergi in liniste vei da si de “incornoratele” muntelui.

Incornoratele muntelui by Iordache Adrian

Incornoratele muntelui by Iordache Adrian

Porneste asadar in drumetie in orice sezon, in Ceahlau sau in alt munte si bucura-te de piesaje superbe, aer curat, prieteni si natura.

E timpul sa iti faci rucsacul. Ne vedem pe munte!

Lasă un Comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: