Zilele de week-end ne poarta de cele mai multe ori pe carari de munte, iar una dintre destinatiile cele mai dragi noua este Piatra Craiului despre care va povestec astazi in Jurnalul de tura.
Masivul Piatra Craiului a devenit Rezervatie naurala inca din 1938 iar in 1990 a fost declarant Parc National in principal cu scopul conservarii ecosistemelor. Este o minunatie de munte la care ma intorc cu drag de fiecare data si care nu inceteaza sa ma uimeasca la fiecare traseu.
Week-end-ul trecut, desi timpul a fost limitat, am poposit la poalele maretului Crai cu planul de a face un traseu nou pentru mine, nu foarte dificil.
Nota: va fac mentiunea ca Piatra Craiului ofera trasee tuturor pasionatilor de miscare, indifferent de nivel – de la drumetii usoare pana la trasee tehnice, trasee de alpinism, catarare sau trasee de Bicicleta.
Itinerariul nostrum pentru ziua de sambata avea plecarea de la Casa Folea pana pe varful La Om (2238m), cu trecere pe la cele 2 refugii – Grind 1 de la baza si Grind 2 – de sub carf. Si cum ne place sa fim matinali in pornirea pe traseu, am ales sa plecam la munte de vineri seara si sa campam in Bran de data aceasta. Am gasit un camping foarte linistit, unde am fost incantata sav ad foarte multi turisti straini – la cort sau cu rulotele. Singurul zgomot in noapte a fost cel al ploii care ne-a pus la testare impremeabilitatea cortului si ne-a fortat sa il strange mud de dimineata.
Obs: Primul lucru pe care vi-l recomand cand ajungeti acasa dupa o tura cu ploaie este sa nu uitati sa puneti la uscat echipamentul – cortul si chiar si sacii de dormit care pot abosbi umiditate.
Asadar am ascuns cortul ud in masina pentru moment, si am pornit catre satul Pestera, sus pe drum serpuitor. A fost prima data cand am ajuns aici si a avut motive de uimire. Sa ma uit in fata catre Crai…sa ma uit in spate la Bucegi. Colt deRai e zona aceasta, va spun. Si o simpla plimbare pana in acest loc e o incantare. Noi continuam insa spre altitudini mai mari astazi.
Nu am parcurs tot drumul pana la intrarea in traseu, ci am ramas cu masina la limita asfaltului (ultima portiune a devenit practicabila pentu masini mai inalte mai degraba), si am pornit la pas de inviorare. Sa va zic ca a fost cald? Nu va mai zic…desi era abia 8.30 dimineata abia asteptam sa ajung la padure.
Traseul nu este unul dificil pana la refugiul Grind 1 si m-am bucurat sav ad ca este foarte frecventat pentru plimbari in familie. Pana la refugiu, la pas lejer traseul are cam 2.5 ore, dupa care urmeaza partea de urcare sustinuta pe poteca cu pamant si apoi grohotis.
Pentru noi ingrijorarea in acesta tura a fost pe de o parte Soarele si ploaia de vara anuntata pe dupa-amiaza, pe de alta parte. Am marit pasul si am parcurs ceva mai repede drumul pana la refugiu, pentru a nu avea parte de soare si caldura la urcarea catre varf, care este doar in zona deschisa. Efortul la urcare si caldura coplesitoare, chiar si la munte, nu fac casa buna. Dar ce sa vezi, Craiul ne-a venit in ajutor de aceasta data. Negura diminetii urca si ea catre inaltimi si traseul catre creasta l-am parcurs in ceata. Nu ne-am putut lauda cu poze in aceasta iesire, dar a meritat compromisul pentru a putea urca cu energie.
Dar, asa cum spunea, Piatra Craiului ma surprinde de fiecare data si in apropiuere de creasta am ajuns sa exclam WOW de cel putin cateva ori in nici 5 minute. Primul a fost langa capra neagra cu care ne-am intersectat pe poteca. Am mai vazut capre negre, dar cea de astazi era mai curioasa decat noi, sa vada pe unde o ocolim, caci ea nu s-a ferit de noi. Iarnoi, ne-am abatut frumos pe lateralul potecii pentru a nu o deranja – ele sunt cele care au prioritate aici. Desi era foarte aproape de ea aparatul foto tot nu a vrut sa focuseze din cauza cetii. Putin mai sus am avut maim ult noroc cu o a oua capra neagra care a venit tot inspre noi.
A focusat in schimb aparatul cativa metrii mai incolo pe traseu unde am dat de primul buchet de flori de colt din acest sezon sim ai apoi, tocmai cand ma intrebam de ele, si de vestitele Garofite ale Pietrei Craiului.
Un pic obositi dupa urcarea finala si cu niste soricei in stomac care faceau galagie am avut senzatia ca parca se lumineaza si ceata se risipeste. E o stare deosebita sa urci prin ceata si cand ajungi pe varf peisajul sa ti se deschida. Te simti privilegiat!
Va incurajez sa mergeti pe acest traseu pentru ca in cuvinte nu va pot descrie complet frumusetea.
In putinul ragaz de soare de pe creasta am simtit arsura verii si ne-am bucurat inca odata ca nu am strabatut ultima portiune in soare. !! Trebuie sa fiti atenti cu apa in Piatra Craiului pentru ca sursele de apa sunt limitate, mai ales in zona inalta. Si pentru ca eram cu ochii pe ceas dar si pe nori de pe cer (am mai patit-o noi cu furtuna pe creasta, povestea o poti citi aici) am coborat pe acelasi traseu intersectandu-ne cu multi care inca erau in urcare sicare ne intampinau cu celebra intrebare: “ Cat mai este?”
Recomand intotdeauna pornirea cat mai matinala pe traseu, consultarea prognozei meteo si trio-ul de baza al echipamentului: bocanci, geaca de ploaie si rucsac adecvat. Atentia la coborare ar trebui sa fie la dublu, si va spun asta din experienta. Grohotisul Craiului este o provocare pentru stabilitate, dar portiunile cu pamant si iarba au avut pana la final si un impact “viziual” si asupra pantalonilor mei – alunecarea fiind o problema serioasa. Cand esti oboist poti fi mai neatent.
Norii s-au lasat tot mai jos pe masura ce am coborat iar poza de final nu am mai facut-o – dar asta este un semn clar ca Piatra Craiului mi-a ramas datoare si ca trebuie sa revin cat mai curand pentru un traseu aici.
Daca nu ati vizitat pana acum Parcul Piatra Craiului trebuie neaparat sa il puneti in plan pentru urmatoarea iesire in natura. Pana atunci, sa aveti Carari cu soare!
Andreea