Da, al contrastelor: de la marea albastră de la poale la vârfurile înalte și golașe, de la verdele pinilor la griul grohotișurilor, de la frig la cald într-o clipă, de la 0 la 2866 m.
Îmi era dor de un munte înalt și pentru că planul de concediu a fost de mult făcut am inclus în intinerariu și cel mai apropiat munte. Întâmplarea face că era și cel mai înalt din țara. Ați ghicit așadar: Grecia- Olimp.
După 2 zile în care am vazut marea, insulele, nisipul și o multitudine de pești am ajuns la o concluzie definitivă și fără cale de întoarcere: îmi place muntele. Îmi place diversitatea lui, îmi place că la fiecare metru înaintat descoperi o altă perspectivă, îmi place să simt pământul sub picioare și, cum o să vă dați seama după traseul descris, îmi place mai mult să urc decât să cobor 🙂 .
Punct de plecare: Paralia Katerini – nivelul 0
Fac o precizare înainte de a porni cu povestea. Deplasarea în Grecia a fost cu avionul dar înca din țara am studiat un pic traseele pe care le vom parcurge, unde vom putea înnopta (rezervat cazare la refugiu – cost 13 Eur/pers) și stabilit câteva opțiuni pentru a ajunge la punctul de start: autobuz, autocar sau mașina.
O întreagă aventură să ajungi pe Olimp dacă nu sosești în Grecia cu mașina personală. După mai multe încercări de a ajunge la punctul de start, într-un mod organizat de alții, mă refer aici la acele excursii vândute de agențiile de turism din stațiuni, care doar îți arată muntele de la bază, am decis că vom ajunge cu mașina închiriată (ultima opțiune).
Fun fact: clar eram cei mai atipici turiști din Paralia Katerini cu bocanci și șosete dublate în picioare și rucsac în spate, singurii care vroiau să ajungă pe munte. Ce mi s-a părut amuzant: de la mirarea unor agenți care nici nu auzisera de punctul de start/ intrare în parc (Prionia) la și mai marea uimire și chiar îngrijorare a unora care ne spuneau: “muntele e periculos, de ce să urcați?”. Păi cum să nu urci dacă e așa frumos.
Așadar, ca orice turist clasic am pornit spre autobuz ca să ne luăm mașina. Am găsit centrul de închirieri (recomandat de la hotel) și după o scurtă negociere am luat o “buburuză musculoasă” – căci după tarif, cel puțin, era tare puternică.
Recomandari:
- Vă recomand să alegeți mijloacele de transport comun, autobuz, tren acolo unde este posibil; sunt mult mai avantajoase din punct de vedere financiar.
- Daca mergeți în Grecia cu avionul și plănuiții să închiriați o mașina e mult mai avantajos să faceți o rezervare din timp, vă puteți alege mașina dorită și chiar primi un preț mai bun. Costurile la fata locului pot fi mai mari (noi am platit 70 Eur pentr 2 zile)
În sfârșit un cadru mai familiar: o mașină, rucsaci în portbagaj și direcția munte. Ne începem drumul spre Prionia, punctul misterios de intrare. Serpentinele către munte urcă ușor și iată și primii munțomani în căutare de aventură. “De-ai noștri sunt” ne-am zis și dacă tot aveam așa buburuză musculoasă (care pierdea subit din putere daca porneai AC) i-am luat cu noi. Culmea, chiar erau de-ai noștri, din Republica Moldova.
Prionia – poartă de intrare în grădina zeilor
Drumul de nici o oră ne-a scutit de 15 km de mers și ne-a dus până la 1100 m. De aici suntem doar noi. Sau nu chiar: Timișoara, București, Hunedoara, un întreg autocar din Iași și chiar Neamț. O surpriză plăcută.
Un ultim “refill” de apă, pentru că pe Olimp nu sunt foarte multe izvoare și pornim pe bulevard. O potecă lată, foarte bine evidențiată, trepte și balustrade bine întegrate în peisaj. Suntem pe traseul E4 – unul dintre cele mai lungi trasee europene, ce pornește din Portugalia și străbate 10 țări având destinație finală Creta. În Olimp nu vei întâlni marcaje pe copaci sau pietre ci doar acești stâlpi cu indicativul E4. Panourile de la intrare în parc te avertizau asupra echipamentului iar podurile peste micile pâraie erau semnalizate cu “Pericol, traversare rapidă”.
Vă spun sincer ca mi-a fugit gândul la acele replici “de ce să urcați, e periculos” și chiar mă gândeam că o fi ceva cu muntele ăsta. Ma așteptau 3 ore de traseu și ei m-au speriat de la baza. Da de unde 🙂 .
O frumusețe e traseu, cu zig zaguri, cu pini și stânci și pasaje drepte de relax. O splendoare. Aproape de refugiu am fost acompaniați de clopoței și a trebuit să eliberăm bulevardul pentru “trenulețul de catâri” ce coborau. Același lucru am facut și a doua zi când le-am dat prioritate la urcarea cu provizii. Greu și pentru ei.
Refugiul Spilios Agapitos- relax la 2100m si paste blognese
După fix 3 ore și o dilemă dobândită pe traseu – să fie pini sau jnepeni falnicii copaci ce ne însoțesc pe traseu, am ajuns la punctul terminus al zilei. Ca la orice cabană la care ajungi abia aștepți să te relaxezi și cauți un ceai care să îți umple de energie bateriile.
La refugiu am găsit mai mult de atât, multe bunătăți, porții generoase de mâncare, curățenie și disciplină. Și când spun disciplină spun: liniște, fără bocanci în camera, stingerea la ora 22.00. Ce să faci…nu ai ce să faci, dormi! Dormi pe patul repartizat într-o camera mare în care se amesteca glasuri de copii și adulți, mai energice sau mai silențioase.
Ziua 2 – O zi cât un munte
Dacă la 6 s-a trezit becul din camera ne-am trezit și noi odată cu el. Am căutat un întrerupător să îi dau “snooze” dar nu l-am găsit așa că ne-am adunat repede rucsacii și am bâjbâit după o cafea în sala de mese.
Dna Maria era prezentă înaintea Soarelui, cel din urmă ne pregătea o surpriză pentru mai târziu. Ne-am mobilizat pentru o zi lungă cu o urcare și 2 coborâri și o baie în mare la sfârșit de zi. Cu toate că ne-am grăbit să călculăm și să scurtam timpii am aflat că în Olimp traseele sunt bine cronometrate și dacă te gândești că vei face jumătăte din timp la coborâre nu e chiar așa. Deși ritmul era clar mai rapid la coborare…e un mister. Cred că timpul se dilata aici.
Dar să urcăm întâi. Mai grea pornirea ce-i drept la 7 dimineața dar te dezmeticești repede și te încarci cu voie bună când ești însoțit de așa peisaj veridic mediteraneean. Un aer cald adie de la poale acolo unde soarele portocaliu se ridică din mare. Toți ne-am oprit să îi dăm bună dimineața. Aproape că urmatoarea ora nu am simțit-o în urcare, căci privirea îmi era ba în vale la mare, ba în sus la stânci, ba la jnepenii (pini) luminați ba la stâncile care abosrbeau ca și mine căldura.
Sunt poetică, știu, dar inspirația mi-a dat-o acest munte. Și după ce am șerpuit printre versanți străjuiți de vârf pe partea dreaptă am ajuns la partea finală a urcușului. Noi ne-am propus doar Vf. Skala (2866m) pentru că eram presați de timp și nu mi-am luat nici casca pentru vârf. Au fost alții și mai matinali decât noi și sunt deja oameni pe varf dar nu e mai mult până sus, o aruncătură de băț…de o oră. Pe un grohotiș destul de accesibil am tot urcat și urcat și parcă vârful nu vroia să stea pe loc. L-am ajuns după 2 ore și jumătate, la fix sp cuprindem cu privirea de la vârful Mytikas (2918m) până la mare, până când umezeala dimineții a ajuns pe vârf și s-a urcat la cer în nori grei. Un peisaj arid, versanți impunători, cu creste zimțate sau pajiști alpine. Pajiști pe care am zărit capre negre, cai și vaci – nu mă întrebați pe unde au ajuns acolo, dar erau vaci pentru că nu am văzut până acum capre negre cu clopoței.
Am primit rugăminte de la refugiu să returnăm un set de bețe de trekking rătăcite pe vârf. Le-am găsit și tare bine ne-au mai prins la coborâre. Și bonus pentru serviciu am primit un mic suvenir – dublu câștig zic eu 🙂 .
Cum v-am zis Olimp este un munte al contrastelor. Soarele te poate arde foarte ușor la 2500 m (nu uita acasă crema de soare) și într-o secundă se poate ascunde în nori și atunci cauți repede un polar (mai ales dacă ești mai friguros, așa ca mine). Cu asta m-am ocupat în prima parte a coborârii până la refugiu: pune polar, scoate polar și tot așa. O coborâre rapidă, la care am reușit să mai scurtam timpul (1 ora si 45) dar care s-a “simțit” a doua zi.
Cu bucurie am întâlnit la refugiu oameni de munte din țara și până jos în Prionia am avut senzația că suntem pe un traseu din munții noștrii. “Salut” a fost mult mai des rostit decât “Hello”.
După 2 ore și jumătate de coborâre susținută am ajuns din nou la acele panouri de atenție. Parcă așa amenințătoare la început și atât de realiste la final. Da, realiste. Tratează muntele cu respect și pune siguranța pe primul plan. Traseele în Olimp sunt medii ca dificultate (zic eu) dar necesită atenție sporită dacă plouă. Să vă zici de teniși? Da erau și pe acolo mulți cu echipament neadecvat așa că avertizările nu duceau lipsă de clienți.
Mi-a plăcut Olimpul și vi-l recomand cu căldură sau mai degrabă cu răcoare 🙂 . E mult mai plăcut de urcat cu soarele printre nori. Sper că data viitoare să vă povestesc și despre ultimii 52 m rămași restanți.
De reținut după această tură:
- Planificarea este importantă – asigură-te că ai toate informațiile legate de traseu, acces, cazare, timp.
- Respectă regulile și intinerariul făcut – ne-a fost mult mai ușor să ne dozăm efortul și să știm ce ne așteaptă; iar când spun reguli mă refer în principal la cele de la refugiu.
- Tratează febra musculară – pentru că la așa diferență de nivel eu m-am ales cu una serioasă; am fost un fel de “omul de tinichea” 3 zile 🙂 – aspirina și mișcarea ajută.
Link-uri utile:
- Parcul Național Olimp: http://www.olympusfd.gr/us/default.asp
- Refugiul Spilios Agapitos: https://www.mountolympus.gr/en/index.php#.W5je1OgzbyQ
- Rent a car Katerini: https://tzimasexpress.gr/en/
- Transport feroviar Grecia: http://www.trainose.gr/en/
Cărări cu soare!
Andreea