Bate Toaca 2019 – noi provocări la a VII-a ediție

0
755

La mijloc de an se Bate Toaca în Ceahlău pentru toți pasionații de alergare montană. În acest an cea de-a 7-a ediție a maratonului din Ceahlău va lua startul sâmbătă, 29 Iunie ora 09.00, din stațiunea Durău.

Ca de fiecare dată organizatorii, Asociația Sport Natura, împreună cu sponsorii și partenerii au pregătit surprize și momente de neuitat.

Maratonul Bate Toaca este o competiție individuală, cronometrată. Concursul are 3 probe: Cursa VERTICALĂ de aprox 18 km, Cursa BATE TOACA inclusă în Circuitul Carpaților cu aprox 34 km lungime și cursa FAMILIEI.

Ce e NOU la ediția din 2019?

  • Concurenții de la proba de maraton nu vor mai trece prin Poiana Stănile dar vor urca pe Vârful Toaca – pe noua scară amenjată – vezi detalii trasee mai jos
  • Atât la cursa Verticala cât și la cea de maraton au fost introduse mai multe categorii de vârstă pentru Feminin și Masculin
  • În acest an NU se fac inscrieri “la fața locului” pentru Cursa Familiei

Cursa VERTICALĂ

  • Aprox 18 km
  • Diferență pozitivă de nivel de aprox. 1300 m
  • Traseu: camping Leon-stațiunea Durău-Cabana Fântânele-Cascada Duruitoare-Cabana Dochia-Cabana Meteo-Cabana Fântânele-stațiunea Durău-camping Leon
  • Timpi limită:
    T1 – 4h la Cabana Dochia, după prima urcare (aprox. 10 km de la start);
    T2 – 6h la Sosire
  • Echipament obligatoriu: încălțăminte adecvată tip trail-running, borsetă sau rucsac, bidon pt. minimum 0.5 litri lichide, haină ploaie și numărul de concurs (ultimul va fi asigurat de organizatori)

Cursa BATE TOACA

  • Aprox. 34 km
  • Diferență de nivel pozitivă de aprox. 2500 m
  • Traseu: camping Leon-stațiunea Durău-Cabana Fântânele-Poiana Nican-Cascada Duruitoare-Piatra Lăcrămată-Cabana Dochia-traseu turistic Poiana Maicilor (complet)-stațiunea Izvorul Muntelui-Traseu turistic jgheabul cu Hotar (complet)- Cabana Dochia-Vf. Lespezi-Cabana Meteo-vârful Toaca-traseu turistic – Fantanele (complet)-stațiunea Durău-camping Leon
  • Timpi limită:
    T1 – 3h 30 minute la Cabana Dochia, după prima urcare (aprox. 10 km de la start);
    T2 – 8h la Sosire
  • Echipament obligatoriu: încălțăminte adecvată tip trail-running, borsetă sau rucsac, bidon pt. minimum 0.5 litri lichide, haină ploaie, pantalon lung, telefon mobil, căciulă/bandană și numărul de concurs (ultimul va fi asigurat de organizatori).

Categoriile de vârstă pentru ambele probe:

  • Feminin: 18-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, 50 plus
  • Masculin: 18-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, 50 plus
  • Va fi luată în considerare vârsta împlinită la data concursului

Cursa FAMILIEI

  • Echipe formate din minim 2 pers (copil+ adult) și maxim 5 pers
  • Aprox 8km
  • Traseu: camping Leon – stațiunea Durău – urcare pe traseul spre Cascada Duruitoare până în Poiana Viezuri – pe curbă de nivel până la Cabana Fântânele – stațiunea Durău – camping Leon
  • START: ora 9.30 – 10.00 *în funcție de startul curselor principale

Și în acest an organizatorii recomandă concurenților să aibă grijă la echipament și să cunoască foarte bine regulamentul de concurs. Acesta poate fi regăsit pe pagina oficială a evenimentului. Tot aici puteți regăsi și informații utile despre cazare, programul din perioada concursului dar și hărțile cu traseele.

După experiența anului trecut, în care Maratonul Bate Toaca a acumulat o cantitate serioasă de apă și de emoții (poți retrăi momentele în fotografiile evenimentului) reamintim că traseul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo.

Luăm vremea în serios și reamintim concurenților să respecte echipamentul impus de organizatori. Lipsa unui articol din echipamentul obligatoriu atrage după sine penalizări, câte 30min pentru fiecare articol lipsă.

  • În funcție de prognoza meteo, echipamentul obligatoriu se poate modifica (prin renunțare sau adăugare) iar acest lucru va fi anunțat la ședința tehnică.

Vino așadar pe 29 Iunie să Batem Toaca și să îi incurajăm împreună pe concurenți.

Spor(t) în toate!

Articolul precedent5 beneficii ale camping-ului cu familia
Articolul următorCum ne protejăm de fulgere pe munte
Pe blogul Maia Outdoor vei găsi informaţii despre echipamente şi accesorii pentru drumeţii montane, camping, alpinism şi escaladă sau ciclism. Şi pentru că încurajăm mişcarea de la cele mai mici vârste, vei găsi informaţii şi sfaturi practice care să iţi uşureze alegerea rolelor pentru copii, a bicicletelor, trotinetelor şi skateboard-urilor. Pentru pasionaţii sporturilor de iarnă informaţiile sunt legate de cu schiuri, snowboarduri, patine şi service pentru echipamentele lor. Maia Outdoor este susţinăt activ a tuturor evenimentelor desfăşurate în aer liber şi nu numai. Ne face plăcere să promovăm sau să organizăm competiţii sportive de orice formă, preferând ca locuri de desfăşurare natura. Suntem alături de cei care aleargă, pedalează, vâslesc sau coboară pârtii de zăpadă, blogul relatand evenimentele locale sau naţionale. De asemenea ne alăturăm cu drag şi pasiune campaniilor de educare prin mişcare şi ne dorim să fim mai activi, mai sănătoşi şi mai buni in tot ceea ce facem.

Lasă un Comentariu