MaiaOutdoor

Ce pui şi unde pui în rucsac

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Se întâmplă foarte des să avem un rucsac mai greu care să ne faca drumeţia dificilă.

Rucsaci MaiaOutdoor.ro

Dacă vrei să scapi de sentimentul de oboseală datorită greutăţii, trebuie să te gândeşti serios la ce ai pus în rucsac şi mai ales la cum ai aranjat lucrurile.

Ce pui în rucsacul de munte ?

 

lucruri esentiale

Primul lucru la care trebuie să te gândeşti, după ce ai ales dimensiunea potrivită a rucascului, este lista de lucruri esenţiale de care vei avea nevoie. Evită astfel să-ţi încarci rucsacul cu lucruri inutile, care probabil vor adauga doar greutate, nefiind folosite pe toata durata drumeţiei.

Ca lucrurile să pară şi mai simple, înainte să îndeşi echipamentul în rucsac, întinde-l pe jos şi apoi încercă să elimini lucrurile care crezi sau ştii că nu le-ai folosit niciodată. Orice gram contează pe munte şi dacă nu eşti atent ai să descoperi.

Ca să faci sens în toate lucrurile necesare, este foarte bine să le împarţi în categorii, ca de exemplu: protecţie suplimentară contra ploii (jacheta impermeabilă, windstopper), mancare (poate fi masa pentru o zi sau două), articole pentru a te încalzi în caz de vreme rece (caciulă, manuşi), lucruri pentru cabană (papuci pentru cabană, articole de schimb), igienă personală (prosop, periuţă de dinţi) etc. Odată ce ai făcut acest lucru îţi va fi mult mai usor să hotarăşti ce ai nevoie şi ce nu, în funcţie de durata excursiei.

Nu uita acasă lucrurile importante precum o pereche de sosete de schimb, trusa medicală sau termosul dacă vrei sa stai o noapte la cort. Astfel, ţinând cont de greutatea echipamentului necesar vei putea alege chiar un rucsac mai mic şi mai uşor, sau vei fi măcar sigur că nu cari după tine lucruri care doar îţi vor face viaţa mai grea pe munte.

Cum pui lucrurile în rucsacul de munte ?

 

Legat de cum să pui lucrurile în rucsac există câteva reguli simple pe care dacă le respecţi vei avea de câştigat:

Cum aranjez un rucsac

Cum aranjez totul în rucsac

1. Aranjează totul în funcție de greutate.

Mereu pune lucrurile mai grele aproape de spate, pentru a echilibra rucsacul. Începe punând lucrurile, precum sacul de dormit, în partea de jos, imediat deasupra lui pune lucrurile mai grele (primus, măncare, papuci de schimb etc.), în jurul lucrurilor grele aranjează hainele de schimb, iar deasupra aşează accesoriile cele mai uşoare (caciulă, mănuşi etc.).

2. Aşează lucrurile care le foleseşti mai des la îndemână.

Lucrurile precum busola, trusa de prim ajutor, căciula, mănuşile sau jacheta de ploaie, ar trebui să fie mereu la îndemână, asta pentru că este foarte neplăcut să ai nevoie de ceva şi să trebuiască sa răscoleşti tot rucsacul. Foloseşte astfel capacul pentru lucrurile de care ştii ca ai neapărat nevoie (harta, busola, GPS, camera foto, mănuşi), iar în partea de jos pune lucrurile care ştii că le vei folosi foarte rar (sacul de dormit sau încalţămintea de schimb pentru cabană).

3. Redu spaţiile libere dintre echipamente.

Folosind spaţiile libere dintre lucruri, vei fi sigur că toată greutatea este bine aşezată şi vei putea alege mereu rucsacul cu dimensiunea potrivită drumeţiei. Foloseşte pe cât posibil sacii de compresie pentru lucrurile voluminoase (de ex. hainele de schimb) şi utilizează mici borsete pentru a aduna lucrurile mărunte, precum mâncarea sau elementele de igienă personală. Alege echipamentele, cum sunt sacul de dormit VANGO Ultralite, cu o capacitate mare de compresie pentru a economisi spaţiu.

4. Foloseste suprafaţa exterioară a rucsacului pentru lucrurile care nu încap în interior.

Trebuie să ştii că nu toate elementele trebuie să se potrivească în interiororul rucsacului. Lucrurile precum cortul, izoprenul, trepiedul sau colţarii, le poţi transporta și în afara rucsacului folosind chingile speciale. Totuşi, trebuie să ţii cont de echilibrarea greutăţii şi faptul că acestea sunt mai expuse la intemperii. De aceea nu uita să le protejezi de apă sau îngheţ cu ajutorul huselor speciale şi asigură-te că sunt bine legate, ca să nu le pierzi.

5. Reglează chingile rucsacului pentru a echilibra greutatea.

Dacă regulile de mai sus îți permit să împachetezi lucrurile în mod eficient, ultimul sfat se referă la reglarea rucsacului în spate. Mereu ajustează bine chingile pentru a apropia greutatea de spate facând astfel totul mai uşor de transportat. Ajustarea corectă a rucsacului, astfel încat echipamentul tău să stea mereu în loc fără a crea balans cand mergi, îţi va crea un confort suplimentar şi va diminua greutatea percepută la transport. Alege pentru drumeţiile tale rucascii cu multe chingi, buzunare şi compatimente, cum este VANGO Contour 50+10S.

Legat de ajustarea corectă dar şi modul de a manevra un rucsac mai greu găseşti în acest articol: 6 paşi pentru o ajustare perfectă

Intră pe site sa vezi OFERTELE sau vino direct la Maia Outdoor pentru a primi mai multe sfaturi utile despre cum să te pregăteşti pentru o drumeţie.

MaiaOutdoor.ro

MaiaOutdoor.ro

One Response to Ce pui şi unde pui în rucsac

  1. Pingback: 10 greșeli frecvente pe munte -

Lasă un Comentariu

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: